Îl parafrazez în titlu pe unul dintre cei care, prin scrierile lui, mi-a marcat viaţa. Mie şi tatălui meu. Panait Istrati. Brăileanul meu de geniu. Totul a fost un fel de năuceală. Prima „atestare documentară” a dorinţei mele de a deveni jurnalist, este din vara anului 1972.
Sorin Bălan. Prenumele înaintea numelui, că de-aia e prenume
Am plecat. Din stradă, prin fereastra deschisă, se auzea maşina de scris. Mamă, ce genunchi avea bruneta. Oare îi plăceau prăjiturile Sinaia? Eu mă dădeam în vânt după ele.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ziua următoare am năvălit de dimineaţă la chioşcul de ziare. Nici nu se luminase bine. Beţivii oraşului trăgeau pe gât să îl mai cureţe câte un iaurt din lăzile metalice lăsate în faţa magazinului încă nedeschis. Am luat un ziar direct din pachet. Vânzătorul nu apucase încă să le desfacă. L-am răsfoit cu mâinile tremurânde. Nimic. L-am mai luat o dată de la capăt. Nimic. Apoi l-am luat de la coadă la cap. Tot nimic.
Câteva zile, revoltat, nu am mai cumpărat ziarul. Apoi, la începutul săptămânii, mi-a spus tata: „Vezi, măi ziaristule, că ţi-a apărut articolul în ziar.” Am zburat la chioşc. Nu-l mai avea. Duminică fusese meci mare de fotbal. „Progresul” al nostru îi bătuse pe eternii rivali de la Oţelul Galaţi şi aveam şanse mari să intrăm în divizia A. Aşa că ziarul se vânduse ca pâinea caldă, cumpărat de microbiştii care voiau să savureze şi cronica unui astfel de triumf. Am alergat prin oraş şi abia la al cincilea chioşc, în centru, abia am mai găsit un ziar, la un alt chioşcar şnapan, care mi-a cerut pe el trei lei. O groază de bani. Dar i-am dat, că merita.
Pe pagina a treia, jos, în dreapta, articolul meu. Cu supratitlu „Tânăra generaţie” şi un titlu îndemn: „Vrem să transformăm Brăila!” Nu aşa îl intitulasem eu, dar nu mai conta. Era semnat Sorin Bălan şi dedesubt, cu cursive, „elev”. Aşa, frate. Sorin Bălan. Prenumele înaintea numelui, că de-aia e prenume. Să fie înainte. Nu ca tâmpiţii ăia cu catalogul, de la şcoală.
Aşa am început eu meseria de jurnalist. Cu un reportaj despre adunatul cărămizilor din demolări, aruncat de patru ori la coş fără să fie citit şi cu o brunetă incredibil de frumoasă, cu care niciodată nu am mâncat în centru, la Corso, o prăjitură Sinaia, care mie îmi plăcea grozav.
În fotografie, Sorin Ovidiu Bălan în anul 1992, reporter de investigații la cel mai mare ziar post-comunism, Evenimentul zilei
Recomandările noastre
