EXCLUSIV. "EVZ" a prezentat, ieri, scrisoarea prin care acesta se cerea la Ceauşescu. Azi redăm varianta sa.
După descoperirea scrisorii şi interviul luat regizorului Alexa Visarion, reporterii EVZ au avut o întrevedere cu Sergiu Nicolaescu. La început, cineastul a recunoscut că scrisoarea, ca şi semnătura, îi aparţin. A început să-şi amintească inclusiv momentul legat de cererea pentru autofinanţare a cinematografiei. Apoi, pe măsură ce discuţia a avansat la cazurile de antipatriotism, nu şi-a amintit de cerere şi a explicat că el credea că e vorba de o altă scrisoare adresată de el lui Ceauşescu, referitor la o casă în Primăverii.
După aceea, Nicolaescu s-a îndoit de "adevărul" cererii îndosariate la Arhive, iar, după interviu, a revenit cu precizări cum că a doua parte a scrisorii nu i-ar aparţine. A declarat şi că antipatriotismul menţionat în document "sună a turnătorie".
Evenimentul zilei: Vă amintiţi de scrisoarea aceasta? Sergiu Nicolaescu: Păi, e clar (recunoscându-şi semnătura - n.r.). Asta e trimisă prin 1970 şi...
E îndosariată în 1981, la Arhive... Astea erau filme pe care voiam să le fac - cele menţionate în scrisoare, "Wilhelm Cuceritorul" şi "Sobibor" - n.r. - "Wilhelm Cuceritorul" l-am făcut, "Sobibor" n-a mai fost făcut.
Aţi fost primit în această audienţă pe care o cereaţi? N-am primit niciun răspuns. Era inutil să încerci să vorbeşti cu el (cu Nicolae Ceauşescu - n.r.). "Wilhelm Cuceritorul" l-am făcut în '70 şi ceva... Orice film pe care îl făceam avea o anumită greutate. Deşi unii spun că eram un favorit al familiei Ceauşescu, îşi bat gura de pomană. Tot ceea ce am făcut în viaţă a avut întotdeauna un scop şi până la urmă s-a întâmplat în 1989.
Ce voiaţi să spuneţi în scrisoare cu o cinematografie care să se autofinanţeze? Ce voiam eu să-i expun exact lui Ceauşescu, nu-mi aduc aminte. Eu i-am scris două scrisori lui Ceauşescu. Două cereri de genul ăsta. Una a fost asta, de care uitasem. A doua a fost când, la un moment dat, prin '80 şi ceva, am cumpărat o casă care era în Primăverii. Pe o sumă ridicolă, 25.000 de dolari. Era a unei foste cântăreţe, măritată cu un străin în România, care a vrut să vândă casa. Şi am cumpărat- o. Eu aveam dolari în bancă - pentru filmele pe care le făceam cu străinii, ei mă plăteau în dolari. Şi circa 60-75% era luat de stat. Dar tot câştigam şi aşa - eu am făcut 27 de filme occidentale. Mi s-a spus că nu pot să intru în cartierul Primăverii, acolo erau ştabii, pentru că trebuia aprobarea tovarăşului. Aşa că i-am făcut din nou o cerere din asta. Voiam să mă duc să-i spun problema.
V-a ajutat Ceauşescu cu casa? M-a anunţat că mă primeşte, mi-a spus secretarul lui - locuia pe lângă mine, pe aici -, dar până la urmă nu m-a primit şi a venit Revoluţia.
Schimbarea de ton
În scrisoare mai e un aspect: de ce voiaţi să-i vorbiţi lui Ceauşescu despre "cazul Lucian Pintilie şi A.Visarion"? (Pauză)... Nu-mi mai aduc aminte.
A avut legătură cu filmele, cu "Reconstituirea" lui Lucian Pintilie? Nu-mi aduc aminte...
Cum priveaţi pe atunci munca domnului Pintilie? Pintilie este un regizor foarte serios, un regizor de excepţie. N-a făcut multe filme, dar toate au fost filme bune. <iframe width="629" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Y-OxB34HSM0?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
De ce "antipatriot" atunci? Nu pot să spun aşa ceva.. Mă mir că am scris aşa ceva.
Din scrisoare reiese că aveaţi pregătite chiar "propuneri" legate de asta... Dacă îi judec pe Pintilie sau Visarion acum, nu găsesc nimic antipatriotic. Eu nu-mi aduc aminte nici de scrisoare. Credeam că e vorba de cea cu casa. Şi explicaţiile astea nu mi le aduc aminte (se referă la pagina a doua, unde apare "rezumatul" - n.r.). E ciudat. E iscălitura mea, dar aici, pe foaia cealaltă nu am nicio iscălitură.
Aşa este îndosariată scrisoarea la Arhivele Naţionale. Probabil. Nu pot să spun nimic, pentru că nimic nu m-a supărat la Visarion şi Pintilie. Visarion era chiar, aş putea spune, un prieten. Cu Pintilie nu eram în cele mai bune relaţii, dar eram în relaţii normale. Niciodată nu am avut un conflict cu el sau ceva de genul ăsta (...). Nu-mi aduc aminte de ce apare asta în scrisoare. Iar cei doi nu m-au supărat niciodată cu nimic ca să-i torn la Ceauşescu. N-am fost omul să mă duc undeva să pârăsc pe un coleg. N-am făcut-o niciodată. De aia nu ştiu cât e de adevărată treaba asta.
Sugeraţi că altcineva a scris scrisoarea? Nu, nu pot să spun asta! Dar nu mi-aduc eu aminte.(Pauză) Scrieţi ce vreţi! Dar nu-mi aduc aminte. Şi eu mă mir că am putut să scriu asta. Dacă am scris-o eu. Nu puteam să fac aşa ceva. Niciun motiv nu mă putea determina să scriu aşa ceva.
E semnătura dvs. to tuşi... E pe prima parte. Poate partea a doua a fost făcută de cineva şi adăugată. Posibil. Sau poate că am făcut-o eu. Şi asta e posibil. Nu-mi mai amintesc. Aici sunt nişte explicaţii care mi se par logice şi vin precis de la mine... (Citeşte scrisoarea din nou - n.r.) Dom'le, sunt nişte idei care puteau să-mi treacă, dar... "Fenomen de antipatriotism în filmul românesc"... Asta mi se pare o chestiune destul de gravă. Dacă am făcut-o eu... Asta sună a turnătorie. Evident, sună a turnătorie. Niciodată n-am avut o poveste de genul ăsta, să mă duc să-mi pârăsc nişte colegi.
E posibil să o fi scris şi aţi uitat de ea? E posibil. Cum e posibil să o fi scris altul. Eu eram acuzat de acelaşi lucru, de antipatriotism. Dacă umblaţi după hârtii de genul ăsta, citiţi cum la plenara din 1979, a Comitetului Politic, Ceauşescu spune că "Nea Mărin miliardar" e o bătaie de joc la adresa ţăranului român. Şi cum cineva care era acolo a spus că e o bătaie de joc, iar Gogu Rădulescu, care era un intelectual, a răspuns: "Nu, e o bătaie pe bilete!". Asta a apărut tot în ziarul vostru sau în alt ziar.
Cum aş fi putut eu să îi acuz pe doi colegi de antipatriotism? Nu. Nu. Nu cred. Probabil că cineva a adăugat treaba asta. De ce nu am scris pe o singură pagină totul? Treaba e bine gândită. Că sunt nişte idei de-ale mele pe care e posibil să le fi avut. Asta e semnată de mine, dar cealaltă foaie nu e semnată de mine. În mod normal o semnam, că nu poţi să nu trimiţi. Nici n-are titlu, n-are nimic. Nu ştiu. În orice caz, niciunul din filmele noastre făcute, de toţi, de mine inclusiv, nu poate fi antipatriotic. Scrisoarea am iscălit-o eu, e clar că eu am trimis-o. Dar partea a doua... nu ştiu.
Notă: După încheierea interviului, Sergiu Nicolaescu ne-a contactat telefonic, cu precizări: " Nu îmi aduc aminte de cererea semnată de mine. În orice caz, a doua hârtie (cea de-a doua foaie a scrisorii, care nu poartă semnătura lui - n.r.) nu îmi aparţine. Nu e genul meu să fac aşa ceva. Nu cu doi oameni cu care nu am nimic de împărţit".
CELE TREI ÎNTÂLNIRI
Vizionat de dictator, în privat
Aţi spus la telefon că v-aţi întâlnit de trei ori cu Ceauşescu. Prima dată când l-am întâlnit a fost în 1971. Terminasem filmul "Mihai Viteazul". Şi, la un moment dat, mi-a dat cineva un telefon şi mi-a spus că vrea Ceauşescu să fie văzut filmul. Şi i-am dat filmul lui Ion Brad - el era ministru adjunct. Eram destul de prieten cu Brad, el mi-a spus că nu mai găseau filmul. I-am spus cetăţeanului respectiv, care m-a sunat: "Dom'le, eu vreau să vadă filmul tovarăşul Ceauşescu", pentru că a doua parte a filmului a fost oprită de Dumitru Popescu (Dumitru Popescu "Dumnezeu" - membru al CC şi responsabil cu cenzura, n.r.). Mi s-a spus că l-au oprit pentru că era destul de împotriva ungurilor. Eu le-am spus că nicio clipă n-am urmărit aşa ceva şi că am arătat realitatea istorică. Aşa că le-am spus că aduc eu filmul la Sinaia.
M-am dus la poarta vilei lui Ceauşescu, apoi a venit cetăţeanul respectiv, i-am dat filmul şi "La revedere!". A doua zi îmi dau telefon: "Puteţi să veniţi să luaţi filmul". Şi m-am dus la poartă din nou. În momentul respectiv, pe alee venea Maurer (Ion Gheorghe Maurer, prim-ministru la acea vreme - n.r.), Ceauşescu şi cele două Elene în spatele lor, doamna Ceauşescu şi doamna Maurer. Pe Maurer îl cunoşteam destul de bine. Pe Ceauşescu îl văzusem ca toată lumea, nu dădusem niciodată mâna cu el - la asta m-am referit când am spus că nu l-am întâlnit decât de trei ori, că am dat mâna de trei ori cu el. Aşadar, Maurer mi-a făcut semn şi i-a zis: "El e Nicolaescu". Au venit la mine. Şi Maurer a anticipat, spunându-mi: "Nicolaescule - ceva de genul ăsta -, domnule, ai făcut un film extraordinar".
Nu-mi aduc aminte dacă Ceauşescu a spus ceva, dar am dat mâna cu ei doi - cu doamnele n-am dat - şi le-am spus "Mulţumesc". Ceauşescu nu mi-a spus nimic, mi-aduc aminte acum. Am plecat, era 3 ianuarie 1971. M-am întors la Bucureşti, i-am spus lui Ion Brad: "Mă, a fost vizionat, mi-au spus că e filmul foarte bun".
A doua când a fost? Nu mai ţin minte anul. Era la o aniversare a lui. Francisc Munteanu şi cu mine reprezentam Uniunea Cineaştilor. Şi din partea Uni unii ne-am dus să-l felicităm. Francisc a dat primul mâna, apoi eu.
Ce aţi vorbit? N-am schimbat nicio vorbă. Un lucru ciudat: niciodată nu s-a uitat în ochii mei. Adică, atunci când dai mâna cu un om, te uiţi în ochii lui. El îmi dădea mâna privind în altă parte. De trei ori am dat mâna cu el, de trei ori nu s-a uitat la mine. Cu experienţa mea şi cu priceperea de a judeca oamenii - am profesia de regizor - eu am găsit următoarea explicaţie: că avea o rezervă faţă de mine. De obicei, oamenii se uită la mine curioşi, pentru că m-au văzut în filme. Aşa că de ce nu s-ar uita un om la mine, trebuie să aibă un motiv, nu? Eu mi-am explicat că are o jenă faţă de mine, ceva îl supără la mine. Asta este aprecierea mea.
Când a fost a treia întâlnire? A fost la o decorare. Tot un context oficial. Ce m-a surprins la decorare a fost că era decorat un tip pe care le îl atacase când a venit la putere. Şi m-a şocat lucrul ăsta. Dar, la fel, mi-a dat mâna, nu s-a uitat la mine.
ÎNTREBARE
"Poate Mihai Viteazul să iubească sau nu?"
Regizorul Sergiu Nicolaescu ceruse o mai mare independenţă a cinematografiei româneşti şi înainte de anii '80, la fel ca în punctul A al scrisorii publicate ieri.
Într-un document descoperit şi prezentat în premieră tot de "Evenimentul zilei" - stenograma şedinţei comisiei ideologice, din 25 mai 1968, când dictatorul s-a întâlnit cu regizorii - cineastul agreat de regim cerea inclusiv introducerea erotismului în filmul românesc.
"Am nevoie ca acest om să iubească (...). Vă spun acest lucru pentru că mă lovesc direct de nişte greutăţi. Poate Mihai Viteazul să iubească sau nu?", se adresase tănârul Nicoleascu lui Ceauşescu.
"Trebuie să ştim ce să redăm, tovarăşi"
La finalul dezbaterii, dictatorul "face lumină" în problemele iubirii şi ale sexului. Răspunsul liderului comunist a fost unul definitoriu pentru perspectiva sa asupra filmului românesc: "Şi eu sunt sensibil, ca şi dumneavoastră (...). Eu sunt de acord că şi Mihai Viteazul a făcut dragoste, dar trebuie să ştim ce să redăm, tovarăşi! Să redăm şi dragostea lui, dar dacă aceasta a avut rolul dominant în activitatea lui sau dacă aceasta este numai ceva lăturalnic, atunci s-o tratăm lăturalnic.(...) Vai de mine! Nu cred că un om, care are toate sentimentele, ar dori să excludem din artă dragostea, care sunt sentimente nobile şi care nu trebuie să le împingem la ceea ce face occidentul". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/hoIBbbJEPsE?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:
- Sergiu Nicolaescu: "Scrieţi ce vreţi, nu-mi aduc aminte. Mă mir că am putut să scriu asta"
- Ceauşescu se dădea un "sensibil" critic de film