Cea mai bună jucătoare de tenis din lume nu va mai juca în acest an, iar Simona poate profita la Singapore
Serena Williams, jucătoare ce a dominat copios tenisul feminin al ultimului deceniu, a obosit.
Americanca, lidera WTA, a anunțat că a încheiat anul competiționale și vrea să ia o pauză pentru a se odihni și a-și recăpăta puterile.
Urmărită de accidentări
Serena a fost măcinată de mai multe accidentări, în acest an, și a suferit o mare dezamăgire la US Open, turneul de Mare Șlem în cadrul căruia a fost elimiantă în semifinale de Flavia Pennetta.
„Acum fac un pas înapoi”
„Nu este nici un secret că tot sezonul am avut parte de o mulțime de accidentări: la umăr, la genunchi sau, în finalul unui anumit meci de la US Open, la inimă.
Simona Halep a învins-o o singură dată pe Serena Williams, anul trecut, la Singapore, scor 6-0, 6-2.
Vreau să concurez cât mai mult posibil. Acum fac un pas înapoi și mă retrag de la turneele de la Beijing și de la Singapore, pentru a avea grijă de sănătatea mea și să mă vindec”, a explicat Serena motivul pentru care nu va participa la turneul de la Beijing, dar mai ales la Turneul Campioanelor, ce se va desfășura la Singapore.
În aceste condiții, Simona Halep (locul 2 WTA) devine principala favorită la câștigarea celor două competiții ce se vor desfășura pe tărâm asiatic. Bineînțeles, este vorba doar de teoria oferită de raportarea la clasamentul mondial. În această săptămână, românca a fost principala favorită la turneul de la Wuhan, dar a fost eliminată în „optimi” de Johanna Konta (66 WTA).
A câștigat șase meciuri din șapte
Simona Halep a avut mari probleme cu Serena Williams, adversară cu care s-a aflat față în față de șapte ori în carieră. Românca a câștigat un singur meci cu lidera WTA, anul trecut, în faza grupelor Turneului Campioanelor. Atunci, Halep a zdrobit-o pe Williams, în două seturi, scor 6-0, 6-2. A fost una dintre cele mai usturătoare eșecuri suferite de Serena, în carieră, dar tot în cadrul aceleiași competiții, americanca s-a revanșat în finală, 6-3, 6-0. În acest an, Simona a mai pierdut un trofeu, în finala de la Cincinnati, acolo unde a fost învinsă cu 3-6, 6-7(5).