SENZAȚIONAL! ANDREI ROȘU, primul român care termină cursa ENDUROMAN!

În urmă cu 3 zile, brașoveanul Andrei Roșu, fost component al trupei Gaz pe Foc, actualmente corporatist, a plecat, în alergare, de la Londra către Dover. A parcurs 140 de kilometri, în 18 ore! Au urmat aproape 21 de ore de înot, de la Dover până la Calais, unde a încheiat, în premieră românească, traversarea Canalului Mânecii (60 de kilometri, cu deviere din cauza curenților)! În final, a avut de pedalat 300 de kilometri, de la Calais la Paris, unde, în fața Arcului de Triumf, a încheiat cursa!

23 de ore a pedalat în continuu, pe o căldură sufocantă (30 de grade Celsius). A ajuns la Paris în jurul orei 12.00!

Andrei e primul român care termină cursa Enduroman Arch to Arc, pe care doar alți 21 de oameni din lume au încheiat-o, în 13 ani de când există cursa.

Românul a participat la temerara competiție în scop umanitar. El a alergat pentru bolnavii cu boli incurabile îngrijiți, în mod gratuit, de Hospice Casa Speranței.

Puteți să donați pentru efortul lui AICI.

„Felicitări, Andrei, pentru călătoria ta minunată, bucuria pe care ne-ai făcut-o și dăruirea cu care ți-ai urmat drumul! Iar pentru noi, restul, să ne încărcăm cu această reușită ca și când ar fi a noastră și să avem încredere că putem orice cu muncă și perseverență”, scrie cunoscutul expert în nutriție Cori Grămescu.