Sentinţe definitive împotriva taxei de poluare

Doi români au câştigat dreptul de a-şi înmatricula gratuit maşinile.

Până când ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, va micşora taxa de primă înmatriculare, triplată de guvernul Tăriceanu în decembrie 2008, există deja români care au reuşit să o desfiinţeze în justiţie.

Este şi cazul a doi locuitori ai judeţului Cluj, care au câştigat irevocabil în justiţie dreptul de a-şi înmatricula maşinile fără să plătească vreo taxă. Aceste sentinţe nu pot fi considerate precedente juridice, dar ele pot inspira şi alte instanţe. „Mi-am dat seama că era vorba despre o discriminare“ Primul clujean care a câştigat irevocabil dreptul să-şi înmatriculeze maşina este Radu Cristea. El este chiar fratele avocatului Florin Cristea, cel care l-a reprezentat în procesul împotriva Serviciului de Înmatriculări de pe lângă Prefectura Cluj.

Radu Cristea şi-a cumpărat o maşină second-hand din Germania. „Ca să o înmatriculez am fost obligat să plătesc taxă de poluare, iar pentru o altă maşină, un Logan, nu. Atunci am decis să mă adresez justiţiei, pentru că este dreptul meu. M-am gândit de la început că o să câştig, deoarece mi-am dat seama că era vorba despre o discriminare, care creează diferenţe între cetăţenii români“, susţine Radu Cristea. Instanţa s-a pronunţat în cazul lui pe 26 septembrie 2008.

Al doilea este Florin Petean, din Turda, care şi-a cumpărat un BMW şi a refuzat să plătească taxa de primă înmatriculare, pe motiv că aceasta ar fi discriminatorie. Tribunalul Cluj a admis cererea lui Petean şi, pe 5 decembrie, i-a dat câştig de cauză dispunând ca Ser viciul de Înmatriculări din cadrul Prefecturii Cluj să înmatriculeze maşina fără plata taxei de poluare.

În ambele cazuri, sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă, deoarece statul, prin Prefectura Cluj, nu a făcut recurs. „Tratatul European are prevederi clare la libera circulaţie a mărfurilor între ţările din UE. Dacă un cetăţean din altă ţară a UE nu plăteşte o taxă pentru reînmatricularea unui autoturism la el în ţară, în România acest lucru nu este valabil“, a spus avocatul Cristea.

„Discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deşi în preambulul Ordonanţei 50/2008 (din 1 iulie - n.r.) rezultă că s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic“, s-a pronunţat judecătorul Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj, care a admis cea de-a doua acţiune.

AVOCAT „Un precedent care poate inspira alte instanţe“

Profesorul de drept Gheorghiţă Mateuţ susţine că în cazul celor două sentinţe date de Tribunalul Cluj, în legătură cu înmatricularea unor maşini fără plata taxei auto, se poate vorbi despre existenţa unui precedent. „Se poate invoca practica judiciară a instanţei, dar acest fapt nu reprezintă izvor de drept. Putem vorbi doar despre un precedent, care nu este obligatoriu, dar poate inspira şi alte instanţe“, a mai spus Mateuţ.

Potrivit profesorului clujean, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să intervină pentru ca această situaţie să poată deveni o practică unitară, valabilă în toate instanţele. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are rolul constituţional de a uniformiza practicile judiciare. Practica unitară înseamnă ca în legătură cu aceeaşi problemă de drept să există aceeaşi rezolvare“, a spus Mateuţ. Citiţi şi: