Horia-Roman Patapievici: "Suspendarea unui presedinte ales de majoritatea romanilor in beneficiul unuia impus de doar 322 este un scandal."
Pornind de la observatia ca in niciun regim politic deciziile nu sunt luate direct de catre societate si ca "nu putem concepe un regim care, intr-un anume sens, sa nu fie oligarhic", Raymond Aron recunostea ca in toate regimurile politice cei care conduc in mod efectiv sunt putini (Democratie et totalitarisme, 1995, p. 131).
Dar, adauga el, ceea ce se cere unei bune guvernari este ca deciziile sa fie luate pentru societate. Astfel, in privinta faptului ca regimul nostru politic este intr-un anume sens oligarhic, suntem in randul lumii.
Dar la noi, spre deosebire de modul in care se intampla lucrurile intr-un regim al bunei guvernari, deciziile nu sunt luate pentru colectivitate, ci in favoarea oligarhilor (oricum i-am defini pe aceia) si, uneori, direct impotriva societatii. Cum se intampla acum.
Criza politica in care ne-a impins decizia celor 322 de parlamentari ai PSD, PNL, PRM, UDMR si PC de a-l suspenda pe presedinte, in ciuda faptului ca nu exista motive constitutionale sa o faca, este consecinta unui vot oligarhic, dat impotriva societatii.
Faptul este evident, deoarece decizia de suspendare a presedintelui NU este in interesul societatii (cum s-a pretins), NU este expresia democratiei (cum s-a tot repetat), NU va duce la nimic bun (cum s-a promis) si NU va rezolva nimic (cum se spera).
Dimpotriva, suspendarea unui presedinte ales de majoritatea romanilor in beneficiul unuia impus de doar 322 este un scandal. E un scandal pentru ca furnizeaza dovada clara a faptului ca procedeele democratice pot fi folosite in favoarea putinora, prin nesocotirea multora si, prin ignorarea binelui comun, pot fi indreptate impotriva tuturor.
Stiu ca noi, cetatenii obisnuiti ai unui stat democratic, nu conducem. Am avea posibilitatea teoretica de a deveni conducatori, dar numai o parte infima dintre noi (mai precis, 0,003%) participa la actele executive si/sau legislative. Faptul, in sine, nu este anormal.
Potrivit lui Karl Popper, un regim politic este democratic daca permite schimbarea conducatorilor fara varsare de sange si daca da dreptul tuturor sa judece legile pe care numai unii le fac (conform maximei, atribuita de Popper lui Pericle, „Desi nu toti putem face legi, toti avem dreptul sa le judecam”). Prin urmare, inca suntem in cadrul democratiei - deci e bine.
Dar intrebarea mea este: ni se recunoaste cu adevarat dreptul de a judeca deciziile legislativului ori executivului? Parerea mea este ca nu, si asta din trei motive.
Intai, pentru ca desi solutia crizei ar fi fost completa si morala numai prin alegeri, alegerile ne sunt refuzate. Probabil de teama obtinerii unui scor slab (sondajele erau destul de clare in aceasta privinta), guvernul, de coniventa cu „parlamentul celor 322”, a amanat alegerile europarlamentare, permitandu-le astfel europarlamentarilor romani aflati acum in exercitiu - desemnati de partide si nu alesi de electorat -, sa incaseze doua salarii, unul de la Parlamentul European, celalalt de la parlamentul romanesc. Pe buna dreptate, coalitia pentru eliminarea presedintelui a fost numita „coalitia anti-alegeri” (Andrei Cornea).
In al doilea rand, pentru ca nu se tine seama de opinia noastra: tot ce fac parlamentul si guvernul de doua luni de zile este in raspar nu numai cu avizul Curtii Constitutionale, dar si cu opinia noastra, asa cum e aceasta consemnata de sondajele de opinie si de votul in direct la diferitele emisiuni TV. La nesocotirea opiniei publice, in mod surprinzator, s-au asociat si unele figuri notorii de jurnalisti, care au decis sa elimine votul telespectatorilor, pe motiv ca „nu e echilibrat”.
In al treilea rand, pentru ca democratia noastra, chiar daca e reprezentativa, nu e egala. Se stie ca cetatenii sunt egali la nivelul reprezentarii numai daca parlamentarii, odata alesi, se straduiesc sa reprezinte natiunea ca un intreg, si nu doar o anumita parte a ei. Or, parlamentarii nostri nu fac niciun secret din partizanatul lor fata de partide, ceea ce ne arunca pe noi, majoritatea alegatorilor, in excludere si non-reprezentare.
Deci in parlament nu natiunea romana este reprezentata, ci grupurile de interese, partidele si oamenii care isi permit sa plateasca bani grei pentru a putea desfasura afaceri usoare. Ca atare, in ciuda faptului ca suntem reprezentati de parlament, noi nu suntem egal reprezentati de parlamentari.
Motivul, dincolo de explicatia tehnica, este ca parlamentarii au decis sa-si reprezinte interesele proprii si de grup inaintea datoriei de a reprezenta natiunea, ca un tot unitar si indivizibil (in mod ironic, celor mai nationalisti dintre parlamentari li se poate reprosa ca, dand intaietate obedientelor lor subterane, chiar ei incalca articolele 1 si 2 din Constitutie).
Astfel incat, daca nu sunt toti „cleptocrati”, cum i-a caracterizat Karl Peter Schwarz in editorialul din „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, din 23 aprilie a.c., parlamentarii nostri sunt totusi cu totii partidocrati.