Horia-Roman Patapievici: "Exista o vorba rautacioasa, care spune ca, daca prostia ar durea, cei mai multi oameni ar urla incontinuu."
Ei bine, daca violentele facute bunului-simt ar avea urmari clinice, Romania ar fi o tara de spitalizati. In fiecare zi, rasfoind presa, si in fiecare seara, zapand televiziunile de talk-show, oamenii sunt confruntati cu aberatia de fals si cu aberatia de promiscuitate. Falsul e peste tot: in limba de lemn a politicienilor, in setea moderatorilor de a deveni comisari ai Comitetului Salvarii Publice, in impleticirea si rasucirea rationamentelor, in fixatia mono si mitomana a optiunii politice (foarte asemanatoare cu patima sportiva a huliganilor), in fine, in ignorarea ori distorsionarea faptelor.
Promiscuitatea e, si ea, ubicua: a paralizat orice instinct de separare, a inhibat orice repulsie igienica, a penalizat orice incercare de a discrimina intre ce merita pretuit si ceea ce nu merita decat dispret. Impreuna, fals si promiscuitate, sunt ochii prin care suntem fortati sa privim lumea politicii; sunt urechile prin care suntem constransi sa ii auzim mesajele; sunt narile prin care ne vin, de la ea, miasmele. Prin falsul si promiscuitatea predicii lor, canalele televiziunilor ne intoxica si ne isterizeaza. Gratie lucrarii lor, noi nu mai suntem informati cu stiri, suntem insidios deformati de o combinatie toxica de stiri si indoctrinare cu flecareala.
Pana sa deschizi seara televizorul, viata in Romania ti se poate parea normala, cu toate scartaielile si sacaielile ei. De indata ce l-ai deschis, esti electrocutat in direct: esti pus la curent cu viata politica intr-o atmosfera de apocalipse vesele si triste. Nimic nu e spus fara un avertisment articulat din spranceana, fara o responsabila ingrijorare in glas, fara o isteata tragere de maneca si, dupa caz, fara de o binevoitoare bataie complice pe burta si un confratern tras de siret. Totul te someaza. Totul te prinde.
Chiar daca totul iti scapa, tu, vorbitorilor care spun in vacarm totul si contrariul lui, nu le mai poti scapa. Devii prizonierul furiei cu care se vorbeste, sclavul minciunilor pe care le auzi, victima incoerentelor care te ametesc si servul isteriilor care izbucnesc incontinuu. Asa cum e azi facuta in direct la televiziuni, de catre moderatori erijati in comisari si politicieni transformati in intriganti mediatici, dusa prin linsaj si purtata la trosneala, politica a devenit principala toxina a vietii noastre publice.
Mediatizarea politicii dupa tehnica jupuirii de viu in direct a permis o raspandire fara precedent a falsului prin rastalmacire si a promiscuitatii prin aglomerarea in vecinatati respingatoare. Aberatia care ma uluieste cel mai mult in ultima vreme e amnezia promiscua, toleranta fata de vecinatatea infama. Intr-un excelent editorial aparut saptamana aceasta in „Observatorul cultural”, Liviu Ornea atragea atentia asupra vecinatatilor respingatoare (si compromitatoare).
Autorul se refera la presa, si anume la ziarul „Ziua”, deplangand faptul ca in cuprinsul lui oameni normali accepta sa publice alaturi de indivizi cu prestatie morala dezgustatoare. Cum pot accepta colaboratorii normali ai ziarului sa publice alaturi de cei care au instrumentat atacul respingator impotriva lui Gabriel Liiceanu si a asa-zisilor „intelectuali rosii”? Politica de vecinatati si de calomnii a ziarului „Ziua” este atat de transparenta, incat numai interesatii ori nesimtitii pot pretinde ca nu au stiut ori ca nu si-au dat seama.
Liviu Ornea putea la fel de bine sa se refere la parlament sau la partidele politice sau la redactiile ziarelor sau la televiziuni. Fenomenul care a iesit cu purulenta violenta la iveala in ultimele doua luni este amestecul promiscuu, vecinatatea scarboasa, comertul compromitator. Cand a mai avut atata vizibilitate Dan Voiculescu, personaj riguros nefrecventabil, care a ajuns sa fixeze agenda publica si sa dea lectii de moralitate urbis et orbis? Canaliile, prostii, ignarii, scandalagiii, ineptii au devenit deodata, cu totii, frecventabili. E aberant. Cu derbedeii nu te insotesti, daramite sa te inhaitezi.
Cu toate acestea, ceea ce vedem azi este ca membrii normali ai parlamentului coabiteaza in mod vicios cu membrii sai care nu sunt frecventabili. In loc sa se separe public de ei, pesemne din dorinta de a fi civilizati, moderati, toleranti si democrati, acestia se lasa in mod vicios amestecati cu membri inavuabil imbecili ori periculos crapulosi. Acceptand insa amestecul, cetateanul normal va ceda pasul initiativei: bagaretii si nerusinatii vor deveni in mod irezistibil purtatorii de cuvant.
Acest mecanism este universal. Daca functionarea in regim de organizare birocratica a partidelor a condus la legea oligarhiei formulata de Robert Michels, functionarea in regim de televiziune in direct a partidelor conduce cu necesitate la promovarea canaliilor, la stimularea escrocilor si la legitimarea extremistilor.