Sorin Ionita: "Copiii sunt ca telefoanele mobile: daca sunt ale altora, orice ar face, ne calca pe nervi."

Spuneti sincer, de cate ori n-ati vrut sa aruncati pe fereastra colegul de birou aflat intr-o pasa de expansivitate joviala, caruia ii taraie mobilul una-doua, exact atunci cand dv. sunteti intr-o criza de mizantropie? In schimb cand suntem noi in cauza, indiferent cat de antisociali am fi, nu bagam de seama.

Cu copiii e la fel, iar cine a prins o data loc in avion langa o familie cu mostenitorii dupa ea stie ca o asemenea situatie trezeste instinctele de fiara si intr-un calugar budist.

M-am convins inca o data de asta zilele trecute, cand, avand de facut ceva kilometri prin tara cu masina, m-am vazut prizonierul catorva nesfarsite emisiuni de radio care comentau un studiu recent pe valorile si atitudinile generatiei tinere.

In doua vorbe, reiesea ca s-a facut un sondaj de opinie ce demonstreaza ca tinerii romani opteaza pentru ban ca valoare sociala suprema, spre deosebire de generatiile in varsta, care aleg mai curand respectul si onestitatea. De asemenea, tinerii par sa fie foarte autocritici, descriindu-se ca iresponsabili, lenesi si ciudati.

De partea cealalta, generatiile mai vechi se vad mult mai favorabil, pline de calitati - intre care, la loc de cinste, altruismul -, dar se considera lipsite de noroc in viata. Nici jurnalistii, nici invitatii si nici ascultatorii care sunau in redactie sa comenteze nu vedeau nimic suspect in aceste rezultate, luandu-le de bune si aruncandu-se cu totii in comentarii care mai de care mai confuze si pesimiste privind viitorul unei tari care are asa o tinerime.

Bun, nu discut acum calitatea comentariilor venite din public, asta e o poveste deprimanta la care vom reveni poate altadata. Pentru ca e o problema mare si ignorata: de ce romanul de rand este atat de dezarticulat prin comparatie cu occidentalul aflat pe acelasi nivel de educatie, fiind incapabil sa se exprime coerent, oral sau in scris, intr-o situatie de comunicare publica.

Mi se pare ca nicaieri in Europa nu este mai potrivita decat in Romania remarca sceptica a lui Winston Churchill ca, desi n-avem alt mecanism mai bun decat democratia, nu exista cale mai sigura de a-i intelege limitele decat o discutie de cinci minute cu un alegator mediu.

Revenind la chestiune, va spun sincer ca ma indoiesc de validitatea interpretarilor prezentate in presa pe marginea studiului, desi poate ca cercetatorii si metodele folosite au fost oneste. In primul rand, analiza valorilor profunde trebuie facuta cu mai multe instrumente simultan, pe perioade mai lungi de timp, pentru a garanta consistenta raspunsurilor intr-un domeniu asa fluid. In al doilea rand, de ce ne repezim sa vorbim de o mare schimbare (in rau) a atitudinilor: stim noi sigur ca generatiile adulte n-ar fi dat aceleasi raspunsuri la intrebari similare, daca acestea s-ar fi putut pune in anii ‘70-’80, cand erau si ei tineri (nu se putea, desigur)?

In al treilea rand, toata experienta mea de viata ma face sa ma indoiesc ca tinerii romani sunt fundamental materialisti, iar parintii si bunicii lor ar fi mai altruisti.

Dimpotriva, parintii sunt cei care prefera casatorii aranjate din considerente financiare (de altfel, o atitudine general-umana, nu specific romaneasca), iar in multe alte sondaje oamenii maturi si in varsta raporteaza constant prioritati de baza precum sanatatea, un venit sigur si un cont in banca, nu idealuri etice. Ceea ce este absolut normal intr-o societate saraca, rurala, dominata de lupta pentru resurse, ca a noastra.

Iar cine isi aminteste ce lupte dure si dezumanizante pentru supravietuire au dus parintii si bunicii nostri la cozile socialiste, timp de o jumatate de secol, nici n-ar trebui sa se mire. Nu credeti mai curand ca tinerii si copiii de azi, crescuti in libertate, sunt pur si simplu mai sinceri si directi, pe cand cei in varsta apeleaza reflex in situatii oficiale (cum ar fi contactul cu un operator de interviu) la un limbaj de lemn, protectiv, oferind raspunsuri „social dezirabile” (onestitate, munca, etc.)?

Nu e oare mai bine ca tinerii sunt autocritici si-si vad hibele, pe cand generatiile in varsta manifesta cunoscuta atitudine „greseala mea e ca sunt prea bun si onest, intr-o lume rea si egoista” - marca tipica a fatalismului, in care esecul nu se datoreaza niciodata defectelor personale, ci unui mediu extern ostil, inlaturand astfel raspunderea individuala?