Horia-Roman Patapievici: "La noi, publica si la vedere este doar politica guvernelor de dreapta, in timp ce secrete si oculta este a celor de stanga".
Ce frapeaza la spectacolul politicii romanesti este ca inainte de a fi politic e spectacol si ca nu devine politic decat daca e spectacol. Ce e insa nu doar frapant, ci si semnificativ e ca aceasta insusire nu e specifica democratiei romanesti de dupa 1989 in general, ci numai politicii facute de guvernele zise de dreapta.
E clar, de pilda, ca guvernele zise de stanga au guvernat in si prin culise, iar la televizor nu se prezentau decat pentru a-si debita minciunile si propaganda.
Avand un timp monopol asupra televiziunii publice si uzand de parghia santajului pentru a-si subordona (cu ajutorul dependentei fata de neplata impozitelor) televiziunile private, guvernarile de stanga au folosit intotdeauna televiziunea nu ca pe un instrument de dezbatere ori de informare, ci ca pe o arma electorala, de indoctrinare ideologica si dezinformare politica.
Guvernele zise de dreapta, in schimb, si-au facut politica la si prin televizor - faptul e o evidenta. In vazul natiunii, la ore de maxima audienta, toate guvernele CDR au guvernat in direct, cu ajutorul moderatorilor de televiziune. A fost prima epoca de aur a talk-show-urilor.
Desi in chip mai rezervat, ambele guverne Tariceanu guverneaza si ele la televizor, cu ajutorul moderatorilor, prin intermediul reactiilor acestora si sub supravegherea publicului telespectator. Dupa perioada 1996-2000, perioada care a inceput dupa alegerile din 2004 este a doua epoca de aur a talk-show-urilor.
Putem de aici desprinde observatia ca exista in politica romaneasca un criteriu empiric de discriminare intre dezirabilitatea ori indezirabilitatea unui guvern, dupa cum acesta face public actul politic ori il ascunde. Constatarea empirica este ca, la noi, publica si la vedere este doar politica guvernelor de dreapta, in timp ce secreta si oculta este politica guvernelor de stanga.
Prin urmare, din punctul de vedere al transparentei, un guvern de dreapta este mai dezirabil decat unul de stanga, pentru ca primul isi face politica la vedere, in timp ce celalalt nu. Mi s-ar putea obiecta ca favorizez dreapta, pentru ca sunt un om de dreapta.
Dincolo de obiectia ca binomul dreapta/stanga a devenit azi mai mult o sursa de confuzii decat una de clarificari (deci nu ma bazez pe el cand imi formulez judecatile), am sa observ doar ca asocierea dintre orientarea ideologica a guvernelor si epoca in care infloresc talk-show-urile este un fapt, or, contra factum non est argumentum.
Deosebirea dintre felul in care fac politica guvernele de dreapta fata de cele de stanga e in sine importanta, pentru ca reflecta modul in care s-a constituit lumea politica la noi, dupa 1989. Dreapta a venit din afara sistemului, in timp ce stanga este chiar vechiul sistem, cenzurat de Revolutie.
In plus, dreapta a venit cumva si din afara istoriei (dreapta, la noi, a fost asumata numai de partidele istorice). Or, situarea in afara istoriei si a sistemului a redus considerabil spatiul de manevra al politicii aflate la dispozitia dreptei.
La noi, dreapta nu s-a putut baza pe nimic: nici pe traditie, pentru ca nimeni nu isi mai amintea de ea; nici pe legi, pentru ca legile erau ale sistemului care o expulzase; nici pe relatii, pentru ca relatiile erau numai ale nomenclaturii care o aruncase in afara istoriei; nici pe electorat, pentru ca electoratul vota numai stanga (de fapt, vota comunist).
In schimb, stanga avea totul: avea justitia, deci putea nesocoti legile; avea relatii, deci putea poseda politica, prin culise; avea electoratul, deci avea asigurata puterea, in mod democratic.
Intrucat societatea pe care regimul comunist o mutilase pana in 1989 nu recunostea de stapan decat stanga, stanga care a castigat toate alegerile pana in 1996 a beneficiat atat de atuurile ideologiei de stanga - care erau ideale -, cat si de defectele politice ale dreptei, care, pentru o dreapta care venea din afara istoriei, erau reale.
In conditii de aspiratie, idealul bate intotdeauna realul; iar in conditii de impunitate, raul nu poate fi niciodata dovedit real - in acest mod stanga postcomunista a fost imbatabila si in alegeri (domeniul aspiratiilor), si in politica, economie si asa mai departe (domeniul impunitatii).
Stanga a facut politica culiselor, pentru ca ii stateau la dispozitie, iar in culise nu avea concurent. Dreapta a fost condamnata sa faca politica opiniei publice, deoarece singurul ei aliat posibil era opinia publica, pe care s-a straduit sa il cucereasca (de aici alianta dreptei romanesti postcomuniste cu intelectualitatea).
Cat timp stanga a controlat cvasicomplet mass-media, dreapta aproape ca nu a existat electoral. De indata ce monopolul asupra mass-media a incetat, situatia electorala s-a echilibrat. Cea politica insa, nu. Cum la noi culisele continua sa fie mai importante decat procedurile la vedere, stanga continua sa conduca jocul politic. Dreptei nu ii ramane decat televizorul, de care acum abuzeaza numai pentru a se macina si distruge.