Horia-Roman Patapievici: "Valoarea unei constitutii sta sau cade impreuna cu practicile juridice menite sa o traduca in viata."
De pilda, despre Constitutia Statelor Unite, Roger Scruton spunea ca este practic ininteligibila in absenta amendamentelor si a unei retele extrem de complexe de hotarari judecatoresti.
In raspar cu ceea ce par sa creada politicienii nostri, constitutiile nu sunt mecanisme miraculoase, capabile sa ne dispenseze de responsabilitatea noastra politica punctuala ori de imaginatia juridica incorporata in vasta tesatura de legi si decizii care constituie corpul legal al unei natiuni.
Sa ne intrebam, prin urmare, care e valoarea Constitutiei noastre, adoptata in 1991, revizuita in 2003 si invocata pana la satietate in disputa politica sangeroasa de azi, ca un veritabil deus ex machina chemat pe pamant fie pentru a-i lovi pe „pacatosi”, fie pentru a-i pune deasupra legii pe administratorii virtutii? Ca orice Constitutie, ea are exact valoarea practicilor juridice care ii sunt asociate.
Aici apare un paradox: cu exceptia Constitutiilor explicit criminale, nici o Constitutie, oricat de prost conceputa ori redactata, nu pare a fi cu adevarat proasta.
E adevarat: Constitutiile explicit generoase pot fi aplicate criminal (cazul Constitutiei URSS din 1936); dar paradoxul este ca orice Constitutie care nu e explicit criminala pare a fi, in toate situatiile care nu pretind imaginatie juridica (adica veritabile solutii la probleme institutional conflictuale), rezonabil de buna.
Paradoxul se trage din faptul ca orice Constitutie, desi se legitimeaza prin principii generale, nu isi dovedeste valoarea decat prin capacitatea ei de a intemeia mecanisme consistente de control si echilibru institutional.
Judecarea prin principii a ceea ce trebuie evaluat dupa functionare explica de ce Constitutia noastra continua sa para in ochii multora rezonabil de buna, in ciuda faptului ca, in situatii de cumpana, ea se dovedeste fie inaplicabila, fie inutila.
Iata un exemplu. Prin expulzarea democratilor de la guvernare, primul-ministru a produs o remaniere de guvern, care a schimbat ceea ce Constitutia numeste „compozitia politica a guvernului”. Ce ne spune Constitutia in acest caz? Gasim descrierea cazului la articolul 85, alineatul (3). Ceea ce ne spune acest articol este deopotriva confuz, redundant si impracticabil.
Iata textul: „Daca prin propunerea de remaniere (facuta de premier) se schimba structura sau compozitia politica a guvernului, presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevazuta la alineatul (2) numai pe baza aprobarii parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru”.
Prin urmare, presedintele are dreptul sa intreprinda o anumita actiune, in cazul exceptional in care remanierea schimba compozitia politica a guvernului. Care este acea actiune? Aflam din alineatul (2), la care ne-a trimis alineatul (3): „In caz de remaniere guvernamentala(...) Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai guvernului”.
Prin urmare, in cazul exceptional in care remanierea implica si schimbarea compozitiei politice a guvernului (cazul nostru), presedintele va putea sa ii revoce si sa ii numeasca pe acei ministri pe care i-i propune premierul, cu conditia sa aiba aprobarea parlamentului, care nu-i poate fi data decat daca o cere premierul.
Ce inseamna asta? Ca, atunci cand premierul modifica structura politica a guvernului, presedintele, care l-a numit in virtutea altei combinatii politice, are dreptul sa ii faca pe plac. In ecuatie nu mai sunt trei actori, ci doi. Puterile lor nu mai sunt echilibrate, ci una dintre ele este facuta prizoniera deciziilor celorlalte, fara posibilitatea de a le mai controla si balansa.
Ne poate scoate articolul 85 din situatia in care ne gasim? Nu. Nu ne ajuta pentru ca pe dispozitiile Constitutiei nu se poate construi, in situatia data, un raport legal care sa lege puterile angajate in disputa printr-un mecanism democratic de tip checks and balances.
Dimpotriva, avem o situatie in care doua puteri, executivul si legislativul, conspira pentru a o elimina pe a treia, reprezentata prin seful statului. Rolul esential al Constitutiei, acela de a putea genera mecanisme institutionale viabile in conditii de conflict, este astfel ratat. Mi s-ar putea obiecta ca articolul 85 al Constitutiei, tocmai, consfinteste caracterul parlamentar al republicii noastre.
Ar fi asa daca, de fapt, in tot cuprinsul Constitutiei nu s-ar amesteca intr-un mod incoerent inspiratia prezidentiala din 1991 (impusa de Ion Iliescu ca presedinte) cu surdina parlamentara din 2003 (impusa de acelasi Ion Iliescu, insa din perspectiva cedarii presedintiei catre Adrian Nastase).
Rezultatul paradoxal si paralizant este ca nu traim nici intr-o republica parlamentara, nici intr-una prezidentiala, ci intr-o republica prim-ministeriala. Iar solutiile care s-ar potrivi primei republici o invalideaza pe a doua, care o blocheaza pe cea de-a treia, care, la randul ei, nu poate trai de primele doua.