Mircea Mihăieş: "Într-o lume de brute, nesimţiţi, inculţi, "cocalari", bătăuşi, escroci, iată că s-a găsit originea răului românesc: adolescenţii emo, copiii anxioşi, hipersensibili şi speriaţi de neîncetata agresiune socială."
Aflu că la Timişoara poliţia i-a „penetrat“ adânc, şi cu siguranţă că SRI-ul are deja fişe detaliate cu fiecare dintre ei. S-ar putea ca unor încuiaţi la cap felul cum se îmbracă - în negru - şi machiajul strident să le dea fiori. E posibil ca feţele triste, părul lung ce acoperă o parte a feţei, unghiile date cu lac negru să le trezească suspiciunea. Brusc, s-a sculat în noi îngrijorarea estetică! Bine că ne plac moacele lui Felix Voiculescu ori Vadim sau fauna subumană adunată seară de seară pe la televiziuni! Acolo, da frumuseţi adonisiace, modele de limbaj intelectual şi sensibilitate! În timp ce tinerii emo sunt filaţi pas cu pas, recuperatorii, şantajiştii, marii delapidatori îşi văd de treburi, ca nişte cetăţeni onorabili ce se află.
Nici nu trebuie să ne aşteptăm la altceva. Într-o ţară a valorilor răsturnate, tinerii emo au devenit deja ţapi ispăşitori. Şi cum să nu devină, când sunt ultimii români care nu se extaziază la manele, se simt bine într-o librărie şi au descoperit că citirea unei poezii poate fi un prilej de bucurie. Ei n-au motociclete cu sute de cai-putere şi nici n-ai să-i vezi în galopuri demenţiale în miez de noapte. Se mulţumesc să asculte cântecele trupelor Good Charlotte, Fall Out Boy ori Tokio Hotel, lăsându- i pe feţi-frumoşii de bani gata să ne dea coşmaruri la volanul bolizilor cumpăraţi din leafa de bugetar cinstit a babacii. N-are importanţă că, în delicateţea lor, nu deranjează pe nimeni. Important e că-şi permit să fie diferiţi, să se simtă vexaţi că trăim într-o lume a cinismului, nepăsării şi violenţei. Dar, la noi, tot ce nu înţelegem e suspect şi primejdios.
N-am văzut de ani de zile poliţia comunitară măcar plimbându-se pe străzile dospind de criminalitate. Forţele de ordine ies „în dispozitiv“ doar la comandă politică. Le simţi prezenţa, eventual, când nulităţile din guvern ori parlament trec prin zonă. Îi observi numai când coconetul nomenklaturist iese la cumpărături ori îşi transportă odraslele la şcoală. În schimb, s-au găsit bani, aparatură şi personal pentru a trage cu urechea la discuţiile generaţiei emo. În ţara domnului Lăzărescu, unde Salvarea vine doar pentru a te duce cât mai departe de spital (dacă se poate, direct la morgă!), suntem suspect de atenţi cu prevenirea imaginarelor epidemii de sinucidere. Nefericita întâmplare a unei copile de 12 ani a trezit zelul „organului“, hotărât, iată, să prevină viitoare „fapte antisociale“! Câtă grijă faţă de integritatea fetiţelor vopsite la ochi!
Câtă vigilenţă să nu-şi pună băieţii cu tenişi negri şi jeanşi de aceeaşi culoare laţul la gât! Mai să crezi că românul a îmbrăţişat într-o clipită valorile creştinismului, că are insomnii la gândul că plăpândele fiinţe depresive vor ajunge să populeze ştirile de la ora cinci! Depresive în raport cu cine? Cu brutele plesnind de sănătate care încasează salarii de sute de milioane, iar apoi vin la televiziuni şi-ţi explică ce greutăţi au cu cheltuirea lor? Cu escrocii din parlament care una votează şi alta fumează? Cu vedetele de televiziune ce-şi schimbă partenerii de pat mai des ca aşternuturile, iar apoi pozează în Maici Tereza multilateral dezvoltate?
În realitate, e vorba de cu totul altceva: de obsesia serviciilor militarizate de a ne controla ca în vremea comunismului. Ce vor raporta superiorilor dacă într-o bună zi tinerii emo se satură de sinistra minciună politicianistă? Dar dacă aceşti copii îmbrăcaţi în negru hotărăsc, peste doi-trei ani, să facă un partid? Şi dacă o întreagă generaţie se va declara nu doar scârbită, ci şi determinată să se scuture de jegul clasei politice dominante? Dar dacă, Doamne fereşte, ajunşi la putere, ar decide că bătaia de joc a televiziunilor, dispreţul faţă de creierele oamenilor trebuie să înceteze?
Nu mă aventurez să spun că România va fi salvată de curentul emo. Dar măcar dreptul minim la diferenţă îl au - şi în numele acestui drept sunt un sprijinitor al lor. Oricâte fotografii ce sugerează că ne aflăm în faţa unui fenomen primejdios pentru perfecta noastră societate ar publica presa, oricâte ştiri ar pompa televiziunile oligarhice, oricât s-ar indigna gospodinele cocoşate de zarzavaturile cărate cu gâfâituri de la pieţe, oricâtă vigilenţă patriotică ar arăta „organul“, oricât s-ar strădui să facă din ei turnători, cred că aceşti tineri, poate excesiv de sensibili, trebuie lăsaţi în pace. Nu labele păroase ale vigilenţilor de serviciu, nu criminalizarea lor şi nici dădăceala corect-politică îi vor aduce pe aşa-zisul „drum bun“. Halal drum! Cât e de bun, vedem din hârtoapele fără număr în care ne zdrelim picioarele zilnic. Problemele României sunt în altă parte şi ele nu se rezolv
Recomandările noastre
