Sorin Ioniţă: "Tocmai ce mă pregăteam să combat serios pe teme de învăţământ, pentru că acesta mi se părea subiectul săptămânii, după ce preşedintele s-a împiedicat - din greşeală, presupun - de dilema educaţională filosof vs tinichigiu."
Mă pregătisem să explic, cu exemple şi argumente, de ce aceasta este o falsă dilemă, provenind dintr-o problemă prost pusă, şi îmi făcusem serioase notiţe pentru demonstraţie. Aveam de gând să strig sus şi tare cât de falsă e ideea - pe care o are mediul privat sau cei care absolvă studii tehnice, că şcoala românească ar scoate mari gânditori teoretici, care rup lanţul prin universităţile lumii, iar singura noastră problemă ar fi că toţi potenţialii tinichigii s-au apucat de filosofie - de unde şi soluţia simplă: să dăm mai multe locuri la liceele industriale.
De fapt, după cum ştie oricine a avut ocazia să evalueze calitatea produselor de masă (deci, nu a prototipurilor şi seriilor speciale) ce ies din şcoala românească, problema noastră reală este că n-avem nici tinichigii, nici filosofi. Abilităţile generale de gândire logică, exprimare coerentă, înţelegere a unui text scris şi automanagement profesional sunt la fel de proaste ca şi capacitatea de a pune trei şuruburi la locul lor fără să le bagi strâmb şi să le strici filetul (caz păţit de mine la autoservice). În România lipsesc şi Kant, şi meşterul Johann; în locul lor îi avem în schimb pe Gogu-cetăţeanul, care sună la radio FM să se esprime democratic, dar nu se înţelege nimic, şi pe Dorel. Iar tema relevantă pentru reforma învăţământului nu este proporţia optimă de Gogu şi Dorel în societate, ci cum să facem ca ei să nu mai plece din şcoală analfabeţi funcţional (adică ştiind să citească, dar neputând înţelege ce au citit); cum să redăm demnitatea şi atractivitatea şcolilor în care se învaţă o profesie manuală; cum să arate programa şcolară astfel încât adolescenţii să nu înveţe doar meseriile existente azi, ci să fie capabili să înveţe singuri o nouă meserie peste douăzeci de ani - eventual una care azi nu există; şi cine anume să predea în aceste şcoli nu doar conţinuturi şi tehnologii, ci şi o anume atitudine pro-activă şi autonomă în viaţă, din moment ce corpul profesoral însuşi se erodează treptat la acest capitol. Dar în primul rând, cum reformăm un sistem educaţional care acum lucrează la grămadă, pentru a-l face să distingă profesorii buni, cu rezultate, de ceilalţi, şi a-i remunera în consecinţă. După ce stabileam aceste repere, ceea ce nu e deloc uşor, venea în mod firesc şi discuţia pe bani, care în acest an de criză este una importantă: ce se poate tăia şi de unde, ce păstrăm şi ce nu. Din păcate, după cum se întâmplă la noi, temele minore acoperă sistematic pe cele majore.
A fost suficient ca doi-trei lideri PSD să iasă în public cu declaraţii de o virulenţă fără precedent la adresa unor parteneri de coaliţie, lansate savant şi deliberat către presă în timp ce ei se făceau că nu ştiu că sunt înregistraţi, pentru ca toată lumea să lase deoparte treburile serioase şi să se repeadă în direcţia în care expertiza analitică în România e maximă: mahalaua şi înjurătura. În loc ca împricinaţii - dl Mazăre, dl Geoană, plus amfitrionul, dl Dragnea, care a organizat corporate-retreat-ul la Turnu-Măgurele pentru a-şi asigura funcţia de secretar-general al partidului - să fie chemaţi să explice nu conţinutul, ci stilul declaraţiilor, comentatorii s-au repezit salivând la aşa ocazie, bocind coaliţia de guvernare şi făcând adevăraţi eroi media din cei trei.
Pe fond, picnicul teleormănean al PSD nici nu aduce mare schimbare în strategia electorală pentru anul 2009: aripa sincer antiguvernare, gen Iliescu- Năstase, e lăsată să bombăne în surdină şi din când în când e chemată la microfon; aripa ipocrit-antiguvernare, gen Mazăre-Dragnea-Vanghelie, ţipă în gura mare la televizor că gata, azi-mâine ieşim, dar în realitate şi-a plantat bine-mersi miniştri şi oameni prin deconcentrate, şi staţi fără grijă, că nu se dă dusă de acolo; iar aripioara pro-guvernare, în frunte cu Dan Nica, e pusă să stea pe scaunele de ministru, să facă ciocul mic şi să încerce să le servească pe celelalte două cu resurse şi protecţie juridică, pe cât se poate.
Deasupra tuturor pluteşte eteric dl Geoană, care vrea să fie opoziţie cu sufletul în rai, dar guvernământ cu buzele unse. Acesta a fost jocul din ianuarie încoace, iar zilele acestea PSD n-a făcut decât să treacă din viteza a doua într-a patra. Nu ştiu cât de eficient va zburătăci electoral această arătare cu două capete şi trei aripi, dar ce mi-e clar este că, în devălmăşia care va urma, praful se va alege de orice discuţie serioasă pe teme de interes public.
Recomandările noastre
