Mircea Mihăieş: "N-aş fi scris articolul de faţă dacă o seamă de întâmplări recente nu mi-ar fi confirmat definitiva derapare a lui Cornel Nistorescu."
N-aş fi scris articolul de faţă dacă o seamă de întâmplă ri recente nu mi-ar fi confirmat definitiva derapare a lui Cornel Nistorescu. Intrat într-un iremediabil con de umbră, a capotat jalnic la capitolul acomodării la trista postură de „expirat“. Mai nou, scrie pe undeva prin Oltenia, iar la televizor e invitat doar când jurnalişti mai de soi consideră că nu e cazul să se deplaseze până în studio. O vreme, după plecarea de la „Evenimentul zilei“, i-am pus dizgraţioasele accese de fiere pe seama dezamăgirii vedetei scoase în afara terenului principal de joc. Pe zi ce trecea, situaţia a devenit însă tot mai jenantă. Ziaristul de altădată s-a metamorfozat într-un ciomăgar orbit de ură. Grobianismul lătăreţ, grosolănia fără limită, agresivitatea înmuiată în resentiment, speculaţiile abracadabrante sunt întrecute doar de disperarea şi clămpăneala secţionată de bâlbe a frustratului.
Am să dau doar două exemple, care arată cât de jos a putut cădea unul dintre stegarii ziaristicii de calitate. În aprilie trecut, la câteva zile după suspendarea de către parlament a lui Traian Băsescu, a avut loc în Capitală un miting de sprijin în favoarea preşedintelui. Hodoronc-tronc, Nistorescu a apărut pe-un post de televiziune şi, spumegând, a acuzat conducerea Institutului Cultural Român c-ar fi contribuit, prin mii de e-mailuri, la convocarea bucureştenilor la demonstraţia pro-Băsescu. O minciună mare cât o hală de sculărie-matriţerie. Contactându-l telefonic, mi-a promis că într-o zi-două îmi va furniza probele pe care-şi bazase afirmaţia calomnioasă.
Nu m-a sunat, fireşte. Am revenit şi am aflat că denunţ ul se baza pe mărturia unei doamne. Aceasta primise, cică, un e-mail de la ICR. Aşadar, invocând o singură sursă (astăzi sunt sigur: imaginară), „onestul“ profesionist lansa o fumigenă groasă cât un obraz de băcan. L-am rugat să ne trimită chiar şi acel unic mesaj. Am primit un răspuns stupefiant: femeia cu pricina a refuzat să i-l pună la dispoziţie, de teama represaliilor! „Represalii din partea cui?“, am replicat. „Dacă acel e-mail există, e limpede că noi avem o problemă, nu ea!“
Problema nu era însă la noi. Nistorescu se înfunda cu neruşinare în minciună după minciună, călcând în picioare şi logica, şi minima decenţă. N-a reuşit nici până în ziua de astăzi să diminueze, fie şi cu o boare de onestitate, infamia comisă cu zăduf. Într-o secundă, mi s-au şters din minte şi reportajele de dinainte de 1989, şi articolele de atitudine de după 1990. În faţa mea, golaş şi deprimant precum scheletul unui peşte de baltă rău mirositoare, s-a ivit imaginea unui om înrăit, fără prieteni, ulcerat, detestând intelectualii, incapabil să priceapă că nu toţi se comportă cum s-ar fi comportat el dacă ar fi fost în locul lui. Faptul că Nistorescu a continuat să sune la „Evenimentul zilei“ pentru diverse intervenţii politice dă măsura decăderii acestui personaj.
A doua minciună ordinară a lui Nistorescu am detectat-o într-un articol pe care mi l-a consacrat recent. Croşetând după o tehnică de şcoală profesională, el citează un fragment dintr-un articol în care-mi exprimam neîncrederea în noul ministru al justiţiei. Eliminând o propoziţie („şi asta nu din cauza amănuntelor enumerate mai sus“), Nistorescu manevrează textul în aşa fel încât să reiasă că insul cu pricina îmi displace pentru c-ar fi bogat, bine îmbrăcat, îngrijit la unghii, tuns corespunzător etc. În faza următoare, eu însumi sunt prezentat drept un nespălat, un incult, un slugoi, o otreapă, un underdog ce se îmbracă de la third, fourth, fifth hand(s)... Iată nivelul de argumentare al lui Nistorescu în anul de graţie 2008!
Tristeţea supremă e să descoperi că acest mânuitor abil al condeiului e de-o deprimantă incultură. Într-un singur articol, el gafează repetat, ca ultimul Trăznea în faţa ceaslovului cu neologisme. Las’ că Leonard Cohen (căruia am avut neobrăzarea să-i dedic un studiu) nu e american, ci canadian, las’ că franţuzismul „coneseur“ miroase de la o poştă a sculărie-matriţerie... Dar a afirma despre cineva (în speţă, H.- R. Patapievici) că e un „cripto-filozof“ e tare de tot... Sigur că Nistorescu a vrut să spună „pseudo-filozof“, dar unde-i ură, nu-i tocmeală! Aici te duce lipsa de logică şi scrisul bazat pe jalnica administrare a unei şi mai jalnice precarităţi intelectuale. Păcat de acest final de carieră, păcat de felul respingător în care Cornel Nistorescu înţelege să îmbătrânească. Cineva, „un om care l-a făcut om“, a afirmat că marea lui problemă provine din nefericirea structurală, dublată de neputinţa de a suporta fericirea altora.
După toate acestea, nu-mi rămâne decât un lucru: să nu mai citesc vreodată articolele fantomei care semnează cu numele unui ziarist al anilor trecuţi. Nu de alta, dar te pomeneşti că ticăloşia se ia...