SENATUL EVZ: Dle Bode, dle Drăgoi, v-am adus 25 mil euro; mă puneţi în Consiliu la Nuclearelectrica?

SENATUL EVZ: Dle Bode, dle Drăgoi, v-am adus 25 mil euro; mă puneţi în Consiliu la Nuclearelectrica?

Deci e mai bine totuşi la Galaţi, sub legi europene şi stat de drept, aşa defect cum e el la noi, decât aiurea, pe continente unde se poate întâmpla orice.

Aşa a chibzuit dl deputat Mihail Boldea, în pauza de masă a binemeritatului său safari kenyan – şi tot aşa şi combinatul Arcelor Mittal, ce cocheta cu ideea deputatului concitadin de a pleca, fraţilor, din ţară, că aici nu se mai poate. (Apropo, nici de la dl. Ioan Niculaie nu mai avem veşti, dânsul fiind un alt fan al mutării cu arme şi bagaje în Bulgaria, dacă în nesimţirea sa statul român nu-i mai dă gaz natural subvenţionate.)

Ca dovadă, Arcelor Mittal tocmai a renunţat la şuşaneaua de săptămâna trecută cu companiile naţionale producătoare de electricitate, pentru un contract la 170 RON/MWh, faţă de nivelul pieţei de 210 RON/MWh, în idea că mai mult nu poate plăti, că are pierderi, că e producător strategic, că dacă nu primeşte current ieftin se închide şi pleacă, etc. În urma tevaturii publice declanşată de scrisoarea deschisă a societăţii civile (vezi AICI), se zice că Arcelor va veni cu o nouă ofertă de cumpărare de curent, pe bursă, la un preţ mai realist, în jur de 200 RON/MWh. Quod erat demonstrandum.

Dacă se confirmă, d-le ministru Bode, vă rog cu respect să constataţi că în urma intervenţiei celor 22 de semnatari, nu doar că n-au plecat investitorii, cum au sărit repede cu gura colegii dv parlamentari, dar s-au salvat la bugetele companiilor energetice de stat, în principal Nuclearelectrica, peste 100 milioane RON (adică diferenţa de 30 RON/MWh la cantitatea cerută de 3.4 TWh), sub formă de profituri care n-au mai fost cedate moca partenerului privat, după obiceiul pământului.

D-le ministru de Finanţe Drăgoi, sunt convins că şi dv veţi aprecia la justa valoare realizarea, ca unul ce aţi reprezentat ani de zile statul în consiliul director al Hidroelectrica şi aţi semnat cu mâna dv contracte cu "băieţii deştepţi", pe care vreţi acum să le renegociaţi. De asemenea, ştiţi probabil că nici Arcelor Mittal nu stă chiar aşa rău ca în urmă cu ani de zile, pe vremea când făcea dl Dan Drăgoi, tatăl dv, afaceri pe acolo.

În consecinţă, domnilor miniştri, prin intervenţia noastră v-am adus la bugetul sistemului energetic de stat aproape 25 milioane euro – cam unul de căciulă, pentru fiecare din cei 22 de semnatari. Două propuneri: aşteptăm să dispuneţi o contribuţie de 2% din acest profit, conform legii de finanţare a ONG-urilor, către organizaţiile pe care le reprezentăm. Asta face cam jumătate de milion de euro. Vă garantăm că va fi folosit în interes public, la monitorizarea guvernării, începând cu sectorul energie, într-un mod infinit mai transparent decât o face guvernul atunci când încheie contracte.

Doi, aşteptăm să numiţi câţiva dintre noi în consiliile de administraţie la Nuclear, Hidro, Romgaz şi alte companii de stat, în locul mâinilor moarte care reprezintă acum statul (vorba vine), deoarece mulţi dintre ei n-au mai multă legătură cu sectorul decât avem noi – dar iată, noi putem proba şi rezultate.