Subiectul naturii şi dinamicii stalinismului în Europa de Est şi Centrală rămâne unul de mare actualitate ştiinţifică.
Mai ales acum, în urma deschiderii atâtor arhive, putem reconsidera ipoteze mai vechi şi examina cu acurateţe rolul cadrelor comuniste locale în impunerea dictaturilor totalitare inspirate de modelul bolşevic. Nu mai puţin importantă este analizarea relaţiilor dintre sateliţii est-europeni şi Centrul moscovit. Reiese cât se poate de limpede că Stalin şi aghiotanţii săi (Jdanov, Malenkov, Suslov) se ocupau îndeaproape de situaţia din Europa de Est şi Centrală, dorind să impună regimuri totalmente înfeudate Moscovei. Conflictul din 1948 dintre Stalin şi Tito şi-a avut rădăcinile în rivalitatea dintre hegemonul suprem şi un vasal care începuse să demonstreze aspiraţii autonomiste. Toate aceste teme s-au reflectat în dezbaterile conferinţei internaţionale despre geneza regimurilor staliniste în Europa de Est şi Centrală şi dinamica blocului sovietic, desfăşurată la Washington pe 29 şi 30 noiembrie 2007. Conferinţa a fost organizată de Institutul Cultural Român, care consideră necesară şi promovează o prezenţă activă românească în discuţiile academice din capitala americană. Alte instituţii direct implicate în acest proiect au fost Universitatea Maryland, Woodrow Wilson International Center for Scholars (Proiectul International de Istorie a Războiului Rece, condus de Christian Ostermann), Ambasada României la Washington şi Universitatea Georgetown. În prelegerea sa, ambasadorul Tom Simons, el însuşi autor al unor lucrări de istorie est-europeană, a vorbit despre rolul acestei regiuni în calculele strategice ale perioadei Războiului Rece. Prelegerea lui Ken Jowitt (Hoover Institution), autorul unor studii clasice despre charismă şi neo-tradiţionalism, s-a referit la destinul leninismului în Europa de Est. Profesoara Agnes Heller de la New School University a examinat problema crizei endemice de legitimitate a regimurilor comuniste esteuropene. Toate aceste regimuri au criminalizat pluralismul, ceea ce înseamnă că ele au fost totalitare pe tot parcursul existenţei lor, indiferent de anumite reculuri temporare. Al Rieber de la Central European University a explorat „iluzia democraţiei populare“. Politologul Charles Gati a insistat asupra necesităţii de a sesiza diferenţierile operate de Stalin între Europa de Vest, pe de o parte, şi cea de Est, ea însăşi divizată între o zona nonnegociabilă (Polonia şi România) şi una relativ indecisă (cel puţin în 1945-1946). Titoismul şi cominformismul au fost subiecte abordate de Ivo Banac de la Universitatea Yale şi de filosoful Svetozar Stojanovici. John Connelly de la Universitatea Berkeley a discutat avatarele sistemului stalinist din RDG, iar Bradley Abrams de la Columbia s-a ocupat de modalităţile de luare a puterii de către comuniştii din Cehoslovacia. Mark Kramer, directorul programului de Cold War Studies de la Harvard, a propus o lectură elocventă a relaţiilor dintre Stalin şi liderii ţărilor încorporate în blocul sovietic. Contribuţia despre Polonia datorată lui Bartlomiej şi Antoni Kaminski a relevat faptul că stalinizarea acestei ţări a început imediat după ocuparea teritoriilor poloneze de către Armata Roşie, în urma Pactului Molotov- Ribbentrop. Ekaterina Nikova de la Institutul de Studii Balcanice al Academiei Bulgare a analizat natura extrem de sângeroasă a întemeierii regimului stalinist în acea ţară. În concluziile conferinţei, am vorbit despre pedagogia diabolică şi perversa logică a stalinismului în Europa de Est. Participarea românească a fost cu totul remarcabilă.
Ca iniţiator al conferinţei, am primit numeroase mesaje semnalând preţuirea oamenilor de ştiinţă americani şi din alte state europene pentru lucrările prezentate de: Dorin Dobrincu (Rezistenţa armată anticomunistă); Bogdan Cristian Iacob, coordonatorul proiectului conferinţei în cadrul ICR (Control, manipulare şi cooptare în restructurarea Academiei Române); Dragoş Petrescu (Naţionalismul în România lui Dej); Claudiu Secaşiu (Distrugerea opoziţiei democratice anticomuniste); Virgil Ţărau (Alegerile din 1946 şi consolidarea puterii comuniste); Cristian Vasile (Propaganda şi cultura la începutul regimului comunist).
Calitatea ştiintifică a acestor lucrări este direct legată de capacitatea autorilor de a oferi viziuni comparative întemeiate pe cunoaşterea intimă a noilor abordări ştiinţifice şi pe utilizarea documentelor de arhivă.