Horia-Roman Patapievici: "Din punctul de vedere al realismului politic, maximalistii nationali sunt la fel de periculosi si la fel de inutili precum lasii".
Suntem, in fine, in Uniunea Europeana. De aproape trei ani, suntem si membri NATO. Acum exact saisprezece ani eram inca ai sovieticilor. Succesul unanim de azi nu trebuie insa sa intunece responsabilitatile individuale de ieri.
Sa vedem nu numai cine a lucrat pentru ca Romania sa ajunga aici, ci si cine a facut totul pentru ca acest lucru sa nu se intample. Caci, desi toti politicienii nostri declara ca au in vedere numai interesul national, anume acest interes national major, aderarea la structurile politice si militare euro-atlantice, nu a fost slujit de toti.
Atunci, cum de mai indraznesc sa isi spuna patrioti? Trebuie introdus un criteriu. Avem? Ideea de baza este aceea ca, in politica, nimeni nu ar trebui sa aiba dreptul sa se mai numeasca patriot daca, prin activitatea sa politica, nu aduce un bine tarii.
Fireste, nu ma refer la patriotismul cetatenilor, pentru care exista criteriul Constitutiei, pe timp de pace, si al serviciului militar, pe timp de razboi. Am in vedere patriotismul politicienilor care si-au facut din patriotism o profesiune si din supralicitarea lui o specialitate. Deci: avem, pentru acestia, un criteriu prin care sa le evaluam patriotismul?
Pentru politicile pretins patriotice care nu si-au aratat inca roadele, avem numai un criteriu de natura practica. Deoarece nu exista patriotism in afara realismului, stim din capul locului ca nu pot fi patriotice decat politicile rezonabile, care implica revendicari nationale in limitele posibilului.
Drept urmare, supralicitarea, in chestiuni nationale, trebuie privita intotdeauna cu suspiciune, iar pretentia profesionistilor supralicitarii de a confisca patriotismul in numele generozitatii intentiilor trebuie denuntata drept ceea ce este - demagogie politicianista.
Chiar si atunci cand e bine intentionata, demagogia e pernicioasa, deoarece induce asteptari mari acolo unde nu exista decat sanse modeste (ori nule) si instiga inutil acolo unde util e numai ceea ce e permis. Declamatia nationalista e in interesul natiunii numai atunci cand ceea ce se indrazneste cu vorba este posibil in ordinea realitatilor.
A duce politica fortei atunci cand nu ai mijloacele puterii e un lux pe care statele responsabile si-l refuza. Din punctul de vedere al realismului politic, maximalistii nationali sunt la fel de periculosi si la fel de inutili precum lasii: primii provoaca ceea ce ultimii refuza sa apere, iar conflictului pe care nationalistii nu stiu sa il gestioneze lasii oricum nu pot sa-i faca fata.
In concluzie, pentru mine, cei care supraliciteaza discursul patriotic sunt nu depozitarii interesului national, ci risipitorii lui. De ce?
Deoarece creeaza probleme carora sunt inapti sa le ofere solutii, clamand sus si tare ceea ce multi spera, dar, din cumintenie, amana, ori, din prudenta, pregatesc cu lentoare. Chiar si atunci cand sunt bine intentionati, profesionistii discursului national strica orice ating si compromit orice se poate atinge.
Pentru o evaluare retrospectiva a patriotismului, avem insa un criteriu ferm. Or, tocmai pentru aceasta evaluare, realizarea obiectivului national numit „Romania in UE si NATO” a radiografiat in chip necrutator lipsa de patriotism a multora dintre parlamentarii nostri.
E matematic demonstrabil ca in toate deciziile de interes national de dupa 1989 toti cei care au supralicitat discursului nationalist au dus politici orientate impotriva interesului national. Iata cateva exemple.
Desi imediat dupa prabusirea regimului comunist politica de apropiere de Uniunea Europeana ar fi trebuit sa fie obligatorie pentru orice patriot, tocmai partidele nationaliste, PRM si PUNR, nu au dorit-o, ba, au facut totul pentru a o zadarnici ori intarzia.
Macar dupa dizolvarea URSS, partidul lui Ion Iliescu, care a detinut toata puterea in stat, ar fi trebuit sa caute sa ne smulga din logica spatiului post-sovietic: or, pana la venirea la putere a administratiei Constantinescu, in 1996, nu s-a facut nimic nici in vederea intrarii in NATO, nici in privinta aderarii la UE (Ion Iliescu organiza mineriade, avea alte preocupari).
O sansa de a ne reuni cu Basarabia a existat, dupa dezmembrarea URSS: tot Ion Iliescu a irosit-o, in ciuda discursurilor sale, care erau toate pline de patriotism si de interes national. Ce au facut nationalistii din PRM si PUNR pentru tara lor, dincolo de agitatie iresponsabila? Nimic.
Concret, insa, s-au opus din rasputeri tuturor politicilor care au pus azi Romania pe o orbita onorabila.
Concluzia mea e ca nationalismul politicienilor (nu vorbesc de cel al cetatenilor, care poate fi inocent) nu e niciodata patriotic: e doar electoral, adica de miza personala, vizand puterea proprie.
Daca Romania are azi o pozitie decenta intre statele europene este si impotriva lui Ion Iliescu, si impotriva PUNR, si impotriva PRM, si impotriva tuturor nationalistilor care se agita azi pe scena politica a Romaniei.