Rodica Culcer: "Daca Stamen Stanchev ar fi onorat invitatia la nunta lui Codrut Seres, la cat s-ar fi ridicat darul?"
Fara sa vrea, clasa politica ne-a trezit din euforia care a marcat trecerea dintre ani. Publicandu-si declaratiile de avere, ministrii si parlamentarii ne obliga sa le admiram din nou talentul de a se imbogati in exercitiul functiunii. De 17 ani nu a saracit niciunul.
Nu vrem sa cadem in capcana mentalitatii populiste si simpliste care condamna orice avere. Comparand egalitatea (de fapt iluzorie) in saracia pe care ne-a oferit-o socialismul cu inegalitatea in prosperitate pe care o genereaza capitalismul, fiecare intelege, chiar daca nu-i convine, ca numai capitalismul este generator de bogatie.
Intr-un sistem politic si economic sanatos, bogatia unora genereaza bunastare si pentru altii, prin investitii si achizitii de bunuri si servicii. Problemele apar insa la intersectia bogatiei cu functia publica.
Nu ne preocupa asadar averile sporite prin mosteniri sau tranzactii ocazionale, dar nu putem fi la fel de linistiti cand fostul ministru al economiei Codrut Seres si ministrul educatiei Mihail Hardau citeaza drept sursa a sporirii averii darul de nunta.
Domnul Seres a fost daruit de nuntasi cu 70.000 euro, iar domnul Hardau a reusit sa obtina un miliard de lei vechi de pe urma darului primit la nunta de fiul sau.
Lasam la o parte uriasele semne de mirare legate de sumele care se daruiesc la nunta unui ministru. Oare daca Stamen Stantchev ar fi onorat si el invitatia la nunta fostului ministru al economiei, la cat s-ar fi ridicat darul?
Problema cea mare cu darul de nunta este insa alta, si anume ca nu poate fi verificat si, pe cale de consecinta, poate masca o provenienta posibil mai putin onorabila a sumelor declarate. Cand banii nu provin din conturi, ci din plicuri - asa cum se ofera la nunti - avem nu numai dreptul, ci si obligatia sa fim suspiciosi.
Nici tranzactiile cu actiuni nu ne dau un sentiment prea confortabil. In alte tari, cu traditii democratice mai indelungate si preocupari mai serioase in combaterea coruptiei, demnitarii isi cesioneaza actiunile pe perioada exercitarii mandatului; nu cumpara si nu vand actiuni pentru ca s-ar afla intr-un conflict de interese major.
Cercetati declaratiile de avere ale ministrilor si parlamentarilor nostri si veti constata cat de multi au achizitionat actiuni intr-o veselie, unii fiind chiar actionari super-majoritari la firme private.
Este adevarat ca legea le permite detinerea de actiuni, dar legea e stramba.
Alt aspect care ne da de gandit este continuarea activitatilor economice pe perioada indeplinirii mandatelor de parlamentar sau ministru. Aflam de pilda ca tanarul Cristian Boureanu a castigat peste o jumatate de milion de euro din speculatii imobiliare, infinit mai mult decat i-a adus salariul de deputat, si ne intrebam 1.
Cat timp a acordat speculatiilor in raport cu procesul legislativ, si 2. Daca un demnitar care face afaceri poate sa nu fie influentat de ele in exercitarea functiei publice. Intrebari similare ne punem si in cazul presedintelui Camerei Deputatilor si ministrilor muncii si, respectiv, de finante, care au incasat de la stat miliarde pentru participarea la comisiile de privatizare a CEC si BCR.
Era oare firesc ca ei sa faca parte din aceste comisii? Unde mai punem ca pentru privatizarea CEC au incasat banii degeaba, pentru ca au condus-o atat de bine incat nu s-a mai realizat.
Cum spuneam, nu condamnam bogatia, dar se impune o separare clara intre functia publica si activitatile economice. Fara aceasta separare si atat timp cat functia publica va permite imbogatirea celor care o detin vor plana intotdeauna dubii asupra integritatii demnitarilor.
Din pacate, integritatea demnitarilor nu poate fi asigurata decat de un sistem eficient de legi si institutii de control si verificare a averilor celor care detin functii si demnitati publice.
Faptul ca acest sistem nu exista, iar instituirea lui a fost sabotata in bloc de clasa politica (ma refer, evident, la mutilarea legii privind Agentia Nationala pentru Integritate) da masura lipsei de vointa politica pentru instituirea unor standarde de integritate la nivelul angajamentelor politice si al asteptarilor populatiei.
Sa nu deznadajduim insa: Ceausescu si Saddam se credeau eterni si au cazut; comunismul se proclama invincibil si a fost condamnat oficial; unii politicieni se cred stapanii acestei tari si vor plati pentru aceasta. Fiecare la timpul lui.