Mircea Mihaies: "Rupta la nivelul gatlejului, societatea romaneasca e alcatuita din doua categorii intrate - chiar fara sa stie - intr-un conflict pe viata si pe moarte."
Transformati-va pentru o clipa in sociologi amatori. Puneti celor din jur intrebarea urmatoare: Care a fost, in opinia dumneavoastra, evenimentul anului 2007? Pariez pe-o sticla de Veuve Clicquot de optsprezece ani contra unui Biborteni simplu ca veti primi raspunsuri de genul: cearta dintre Palate, suspendarea presedintelui, surparea definitiva a imaginii parlamentului, Elodia, expulzarile din Italia, caltabosii lui Remes, uninominalul, legile lui Chiuariu, accidentul lui Orban, Revelionul lui Vanghelie. Plusez cu un kil de tuica de Bihor ca nu veti gasi mai mult de doi la suta care sa mentioneze aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
Desi abia maine se implineste anul de cand am devenit europeni cu acte in regula, evenimentul a intrat in deplina uitare. Enormul, incredibilul cadou ce ni s-a facut a cazut pe un pamant sterp. O clasa politica iresponsabila, pe de o parte, si un popor obosit, satul de promisiuni neonorate si minciuni politicianiste, pe de alta, n-au fost capabili sa perceapa dimensiunea istorica a intamplarii.
Dovezile sunt evidente. Desi am avut prilejul sa absorbim fonduri uriase, am ajuns in situatia stupefianta de a plati mai mult la bugetul comunitar decat a intrat in tara. Pentru romanul de rand, certurile de la televizor, stirile cu morti si violuri, „breaking news”-urile despre furtunile din alcovul cutarui fotbalist sunt infinit mai importante decat procentul accesarii „fondurilor structurale”. N-am auzit pe nimeni ingrijorat ca inflatia creste dramatic, dar ma misc intre fete indurerate de conflictul dintre Raduleasca si Marin. Nici unul dintre cunoscutii mei nu m-a intrebat ce sansa ar avea sa deschida o afacere in Europa, dar destui au vrut sa afle daca Andreea Raicu e „chiar asa de bestiala” si in realitate.
Nu-mi trece prin cap sa ma transform intr-un „misionar UE” si nu cunosc in amanunt avantajele fericitei posturi de cetateni europeni. Observ, insa, modificarile radicale din tari precum Spania, Portugalia sau Irlanda, care au renascut in doar cativa ani de la aderarea la UE. Inconstienta, perpetuata de la generatie la generatie, ne impinge sa fim slugi in aceste tari care pana de curand erau diferite de noi doar prin faptul ca n-aveau un Ceausescu. Idila poporului roman cu bolsevismul isi arata, in acest ceas tarziu, roadele perverse. Penibili si gregari, prea multi dintre noi asteptam din partea unui Becali sau Vanghelie zlotul milogului, desi cu energia si suferinta depuse la cozi, in asteptarea pomenii, am fi realizat, de unii singuri, infinit mai mult.
Rupta la nivelul gatlejului, societatea romaneasca e alcatuita din doua categorii intrate - chiar fara sa stie - intr-un conflict pe viata si pe moarte. La varf, o clasa de invartiti si imbuibati ce nu cunosc nici rusinea, nici compasiunea. Ea pluteste intre un „bal de cristal” si „lansarea colectiilor de primavara-vara-toamna-iarna” ale cutarui „creator” numai bun de trimis la balamuc.
De la marul lui Adam in jos, suntem o masa amorfa de jerpeliti ce vaneaza francul. Toti ne visam miliardari si jucam in dementa la loto. In schimb, nimeni nu mai vorbeste de „clasa de mijloc”. Acest ideal al liberalismului romanesc al anilor ‘90 a fost inghitit, dintr-o mestecatura, de marile averi nascute din puturi de petrol, afaceri imobiliare sau, pur si simplu, din ruinarea bancilor. Cum sa mai vrei sa fii „mijlocas”, cand conturile tale se indoaie sub greutatea sutelor de milioane de euro?!
Asa se face ca forta conducatoare in stat e tot PSD-ul, ca idealul romanului ramane pomana de la buget, ca tonul discutiilor la televizor il dau in continuare lingaii de frunte ai lui Ceausescu sau clonele lor. Juni dotati cu microfon si nesimtire, loaze comunistoide de ultima generatie si speta au ajuns sa stabileasca agenda discutiilor publice. Posibilul moment al reformelor liberale s-a refugiat in tehnica aranjamentelor pe sub masa, „ la Olteanu. Reforma va face, zdrobind maselele adversarilor, doar Norica Nicolai. Totul, desigur, sub privirea intelegatoare, vag complice, vag juisand de efectele confuziei, a premierului Tariceanu.
In aceste conditii, cei doi la suta pentru care aderarea tarii la UE va fi fost evenimentul anului, sunt de-o incurabila naivitate. Ei n-au inteles nimic din Romania si probabil nu vor intelege niciodata: aici, o mana de „baroni”, „oligarhi” sau simpli hoti la drumul mare se vor opune cu ghearele si dintii la orice formula care le-ar bara accesul nesingherit la fonduri, avantaje si resurse. Pentru ei, Uniunea Europeana e doar o ruda indepartata, sosita inoportun tocmai cand talharii isi imparteau in pestera lor subpamanteana imensa prada de aur.
Si totusi, iubit popor, La Multi Ani!