Mircea Cartarescu: "Ultimul numar al revistei italiene "Internazionale" cuprinde un dosar de articole din presa internationala despre criza imigrantilor romani in Peninsula."
Fiind contactat de redactie si rugat sa permit inserarea in acest numar a articolului meu „Falimentul nostru moral”, aparut acum doua saptamani in „Evenimentul zilei”, am refuzat din motive usor de inteles. Am trimis in schimb un alt articol, scris special pentru aceasta ocazie. Il supun si atentiei dumneavoastra:
„Mi-e teribil de rusine pentru tot ce se-ntampla zilele acestea in Italia. Parca eu insumi as fi vinovat atat pentru crima, cat si pentru represiune. Parca eu as fi atat romanul ticalos si ucigas, cat si italianul sovin si rasist. Mi-e jena ca exista asa ceva pe pamant. Mi-e uneori teribil de jena ca sunt om.
Provin dintr-un popor sarac si slab educat, victima de secole a coruptiei si-a faradelegii. Intreaga viata am fost chinut de conationalii mei, cum sunt si azi. In fiecare zi a vietii mele ma confrunt cu proasta crestere, cu mitocania si agresivitatea celor in mijlocul carora traiesc, aici, in Bucuresti, unul dintre cele mai poluate fizic si moral locuri din Romania. Mi-e rusine pentru lipsa de valori si de credinte pe care sa ne intemeiem viitorul, pentru haosul politic din care nu mai reusim sa iesim. Cu toate acestea, Romania a avut intotdeauna o zona civilizata si europeana incontestabila si, chiar si dincoace de ea, majoritatea conationalilor mei sunt oameni ireprosabili. Toti italienii care-au calatorit vreodata in Romania pot depune marturie.
Mi-e rusine pentru acei compatrioti ai mei care-au umplut frumoasa si civilizata Europa cu gunoiul lor, cu cersetorii lor hidosi, cu bandele lor de spargatori, cu retelele lor de prostituate, cu lautarii lor famelici. I-am intalnit peste tot, la Stockholm si la Venetia, la Viena si la Hamburg. Sunt peste tot la fel, insistenti ca mustele, inventivi si invincibili, cu privirile nemiloase ale celor ce nu au nimic de pierdut.
Mereu izgoniti, mereu reintorcandu-se ca sa infesteze orasele binecuvantate, pline de statui, de bazilici si fresce, printre care umbla fara sa le arunce macar o privire. Campioni mondiali la supravietuire. Din loc in loc isi lasa amprenta atroce asupra vietii pasnice din jur: un viol, un jaf, o crima. De cate ori citesc ca asa ceva s-a mai intamplat undeva in lume mi se face teribil de rusine ca sunt roman.
Dar, daca sufar destul in tara, sufar la fel de mult si-n strainatate de pe urma stigmatului de a fi roman. A fi roman a fost mereu crucea mea, cum e crucea fiecarui om cinstit apartinand acestui popor. De saptesprezece ani, de cand pot calatori liber (pana atunci am fost inchisi cu totii intr-o puscarie sinistra), am trait in Occident cam jumatate din timp. Am invatat abia acolo ce-nseamna cu adevarat, in ochii celorlalti, sa fii roman.
Cum e sa traiesti privit cu suspiciune de o multime de oameni, cum e sa fii ales, tocmai tu, de un control la frontiere, sa ti se desfaca bagajele, sa fii verificat la sange, umilit sub ochii celorlalti calatori, doar fiindca esti roman. Sa fii oprit pe sosea pentru ca ai numar de Romania. Sa intrebi pe cineva unde e o strada si acela sa se fereasca de tine pentru ca arati a roman. Sa nu fii publicat de edituri, pentru ca nimeni nu vrea sa citeasca o carte de un scriitor roman. Pentru ca nimeni nu stie unde e Romania, pentru ca pe nimeni nu intereseaza istoria si cultura acestei tari care exista in Occident doar prin infractorii ei, prin copiii strazii si prin cainii vagabonzi. Veti spune: este vina voastra pentru situatia asta. Poate ca e vina noastra. Dar nu e si vina mea.
Prima lectie pe care-am invatat-o de la democratiile occidentale cand ne-am alaturat lor a fost ca nu exista vinovatie colectiva. Ca intr-un stat de drept nimeni nu e vinovat pentru ticalosiile altuia. Ca asocierea de rasa, de clasa, de popor, de preferinte sexuale etc. la o crima e un odios principiu nazist. O societate care nu e ipocrita trebuie sa accepte, oricat de indurerata si traumatizata ar fi de o crima, ca trauma i-a fost provocata de un individ si nu de o etnie sau un popor. Si ca pana si acel individ merita sa fie tratat ca un om si judecat dupa legi omenesti. Altfel ajungem la Auschwitz si la Guantanamo.
Mi-e rusine, prin urmare, de reactia italienilor care au strigat la mitinguri „afara cu romanii!”, care l-au injurat pe fotbalistul Mutu pentru simpla vina de a fi roman, care i-au batut pe strada pe cativa conationali ai mei care n-aveau, nici ei, decat aceeasi vina de a fi romani. Mi-e rusine pentru expulzari, pentru legile sovine care tocmai se dau in parlamentul italian, mi-e rusine pentru valul de ura abatut asupra unui milion de romani muncitori si cinstiti din Italia de azi, care imbogatesc cele doua tari din munca lor. Nu trebuie uitat ca toti membrii Uniunii Europene, mai vechi sau mai noi, trebuie sa dovedeasca zilnic ca apartin Europei, prin respectarea valorilor europene. Nici crima si violenta, dar nici ura rasiala si sovinismul nu fac parte dintre aceste valori.
Dar, cum spuneam, ascultand stirile la radio, citindu-le-n ziare sau urmarindu-le la televizor, mi-e rusine, pur si simplu, aproape zilnic, ca sunt om”.