Alegătorii din Dâmboviţa plătesc bani frumoşi să fie reprezentaţi în Senat de Adrian Ţuţuianu.
Cine este Adrian Ţuţuianu? Un avocat din Târgovişte care, după ce în 2008 a ajuns senator PSD, şi-a pus profesia în slujba celor ce l-au votat. Dar nu pe gratis. Ci contra unui onorariu consistent. Ţuţuianu îşi rotunjeşte veniturile din contractele de asistenţă juridică cu primăriile localităţilor de pe raza colegiului în care a fost ales senator. Ce au în comun localităţile Gura Şuţii, Moroieni, Comişani, Tătărani din Moroieni? Fac parte din colegiul peste care Ţuţuianu este senator. Totodată, fiecare dintre ele a încheiat un contract de asistenţă juridică cu "Ţuţuianu şi Asociaţii", pentru care plătesc lunar o sumă cuprinsă între 1.300 şi 2.000 de lei, plus TVA. La acestea se adaugă contracte punctuale pentru reprezentarea în instanţă a unor primării din judeţ precum Măneşti şi Vulcana Pandele.
Ţuţuianu are în calitate de senator venituri de aproape 5.000 de lei lunar. Grosul încasărilor vine din exercitarea, în paralel, a profesiei de avocat. Numai în 2009 a declarat venituri de aproape 100.000 de lei. Doar că din 2010 contractele cu primăriile s-au înmulţit. Contracte fără licitaţie Cabinetul său de avocatură a încheiat în 2010 nu mai puţin de 14 contracte cu instituţii ale statului. Conform declaraţiei sale, pentru obţinerea a 13 dintre ele nu a avut nevoie de licitaţie deoarece sumele erau mici. Potrivit declaraţiei de interese a lui Ţuţuianu, valoarea totală a contractelor cu statul este de peste 23.000 de lei lunar.
La acestea se mai adaugă contracte punctuale cu primării din judeţul Dâmboviţa, dar şi cu alte instituţii ale statului. De exemplu, cu Biroul pentru Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria are un contract de asistenţă juridică de 1.200 de euro, plus TVA, lunar. De asemenea, cu Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia are un contract de asistenţă juridică de 4.000 de lei, plus TVA, pe lună.
Senatorul Ţuţuianu acordă sprijin pentru obţinerea de fonduri europene. Conform hotnews.ro, în martie, senatorul le-a transmis primarilor din Dâmboviţa o circulară prin care îi invita să depună proiecte pentru a obţine fonduri europene. În circulară, senatorul- avocat se angaja să intermedieze primarilor întâlniri cu reprezentanţii unor firme de consultanţă şi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.