Candidaţii în alegeri, trimişi la psihiatru de senatori

Senatorii au adoptat tacit controlul psihiatric obligatoriu al candidaţilor în alegeri. Astfel, cine vrea să ajungă parlamentar, primar sau preşedinte ar putea fi obligat să facă mai întâi o vizită la psihiatru. Doctorul ar trebui să garanteze că nu au afecţiuni cronice. Votul decisiv pe acest proiect aparţine deputaţilor.

Propunerea legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică a celor care candidează pentru funcţii de demnitate publică, iniţiată de senatorii Liviu Câmpanu, Serioja Chivu, Cezar Măgureanu şi Vasile Nedelcu, a fost adoptată tacit de Senat. Astfel de la candidaţii pentru primărie, până la cei pentru preşedinţie vor fi obligaţi prezinte, la înscrierea în cursa electorală, adeverinţe medicale din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice psihice, vizată de un medic psiholog şi unul psihiatru. Mai mult, ei ar trebui să facă un control similar anual. După ce a trecut tacit de Senat, iniţiativa va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Iniţiativa are însă slabe şanse să treacă de plen, deputaţii puterii având majoritate. Guvernul nu susţine propunerea legislativă. Executivul şi-a argumentat avizul negativ, prin faptul că aducerea la cunoştinţă publică a adeverinţei medicale, ca parte a dosarului de candidatură, pentru persoanele care candidează la alegerile locale, generale sau prezidenţiale ar constitui o încălcare a caracterului confidenţial al informaţiilor privind sănătatea persoanei, "aducându-se astfel atingere dreptului constituţional la viaţă intimă, familială şi privată". Săptămâna leneşă pentru senatori: 15 legi adoptate tacit Controlul psihiatric în cazul candidaţilor în alegeri nu este însă singurul proiect adoptat tacit de senatori săptămâna trecută. Alte 14 iniţiative legislative, nedezbătute de senatori, au trecut prin adoptare tacită.  Printre propunerile care vor merge la Camera Deputaţilor în forma iniţiatorului se numără cea privind instituirea obligativităţii pentru partide şi alianţe politice, alianţe electorale precum şi organizaţii ale minorităţilor, de a nominaliza femei în proporţie de 40%, 50% respectiv 20% din numărul candidaţilor de pe liste, având ca iniţiator pe deputatul Sulfina Barbu. De asemenea, va ajunge la camera decizională fără amendamente şi proiectul legislativ privind votul prin corespondenţă, iniţiat de mai mulţi senatori şi deputaţi PDL, care a primit un raport negativ din partea comisiei juridice şi nu este susţinut de Guvern.