Senator: Contractul pentru CONSTRUCŢIA REACTOARELOR la Cernavodă va fi semnat în mai

nvestitorii chinezi vor investi peste 5 miliarde de euro în privind finalizarea lucrărilor de construcţie a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, iar contractul pentru această investiţie va fi semnat în mai, a spus astăzi vicepreşedintele Senatului, social-democratul Nicolae Moga, a declarat vineri, la Constanţa.

Senatorul PSD a declarat că "se lucrează la contract", scrie Agerpres. "Chinezii vor avea în acest proiect 51% din acţiuni şi noi românii, 49%. Ei vin cu investiţii, cu echipamente, contribuţia părţii chineze va fi în jur de 5,4 miliarde de euro, negociază cei de la Ministerul Energiei", a mai spus Moga.

Vicepreşedintele Senatului a menţionat că lucrările vor fi realizate de români, şi se vor crea 50.000 - 80.000 de locuri de muncă, pe o perioadă care se va stipula în contract, probabil 3 — 5 ani.

Potrivit lui Moga, negocierile cu chinezii au început odată cu vizita premierului chinez în România, "Au lăsat specialiştii lor aici care negociază cu specialiştii noştri şi, la sfârşitul lunii mai, se va finaliza contractul, care va fi dat publicităţii", a spus Nicolae Moga.

Potrivit senatorului, lucrările sunt realizate în proporţie de 18%, iar prin punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, sistemul naţional energetic va avea un plus de 1.500 megawaţi, ceea ce înseamnă independenţă energetică.