Rinita alergică este o maladie a mucoasei nazale, determinată de imunoglobulina E (IgE), care este un anticorp produs de sistemul imunitar al organismului uman, ce are valori crescute peste valoarea normală, în condițiile expunerii la factori alergeni.
Cunoscută și ca „febra fânului”, această boală afectează între 10 și 20% din populație, fiind mult mai întâlnită în zona urbană. Debutează, de obicei, în copilărie, de aceea este important să cunoști care sunt semnele prevestitoare, deoarece este bine să iei măsuri de prevenție și să tratezi din fază incipientă, pentru a preîntâmpina eventualele complicații.
Rinita poate fi clasificată în:
- Rinită alergică intermitentă sau de sezon, care se manifestă ocazional, mai puțin de 4 săptămâni sau de 4 zile pe săptămână.
- Rinita alergică persistentă, caz în care simptomele persistă și boala este de lungă durată, cronică, perenă.
- Rinita infecțioasă este indusă de bacterii, viruși sau fungi.
- Rinita nealergică, în care nu sunt implicate mecanisme autoimune, cum ar fi rinita vasomotorie, cauzată de disfuncții vasculare sau neuronale ale mucoasei nazale.
- Rinita medicamentoasă, indusă de anumite medicamente, cum ar fi decongestive, aspirină.
- Rinita hormonală poate să apară în perioada pubertății, a gravidității sau în dereglări endocrine.
Factorii de risc ce sunt implicați în apariția rinitei alergice la copii:
- Factorul genetic, istoricul de probleme de alergie din familie.
- Primul născut se pare că are risc mai mare.
- Sexul masculin este mai expus bolii, din punct de vedere statistic.
- Nașterea în perioada sezonului de polen.
- Fumatul matern și expunerea la fumul de țigară în primul an de viață al copilului.
- Expunerea la diverși factori alergeni.
- Alte alergii.
Semne clinice ale rinitei alergice:
- Rinoree și nas înfundat
- Prurit nazal, adică senzația de mâncărime pe care o are copilul la nas.
- Strănut frecvent
- Tuse
- Inroșire, inflamare oculară și/sau lăcrimarea ochilor.
- Senzația de gâdilat în cerul gurii, pe gât sau în nas.
- Dureri de cap, oboseală.
Dacă observi unele dintre simptome și vrei să știi dacă ai motive de îngrijorare, poți avea în vedere și alte aspecte ce te pot face să suspectezi această afecțiune: ochii par mereu încercănați, cu aspect de conjuctivită, o cută nazală transversă, ca urmare a atingerii dese a nasului și fața specifică alergicului, cu ocluzie greșită și respirația de tip oral (cu gura deschisă).
Pentru a preveni eventualele probleme respiratorii, ce de multe ori încep cu o rinită, este util să expui copilul la aerosoli naturali. O plimbare pe plajă sau pe un dig în imediata vecinătate a mării, dimineața la răsăritul soarelui sau seara la apusul soarelui, timp de cel puțin o săptămână, produc efecte vizibile și de durată în favoarea dezvoltării sănătoase a organismului. La fel de utile pot fi și curele cu aerosoli din interiorul salinelor, desfășurate pe parcursul a cel puțin 10 zile.
Pe lângă acestea, poți avea acasă un aparat aerosoli artificiali, care este eficient în administrarea de substanțe necesare organismului în caz de eventuale probleme respiratorii. Inhalarea sub formă de vapori s-a dovedit a fi mult mai eficientă, mai ales în cazul copiilor cu vârste mici, fiind utilizată începând cu anul 1929, pentru tratarea astmului. Are efecte secundare reduse, folosește cantități mici de substanțe medicamentoase, este ușor de administrat și total nedureroasă, este foarte eficientă și poate fi realizată acasă de majoritatea persoanelor.
De multe ori primele semne ale rinitei sunt considerate de către părinți ca fiind semne de răceală și tratate ca atare, deoarece cei mici nu sunt foarte deranjați de ele. Totuși, ignorarea și lipsa tratamentului adecvat poate duce la afectarea calității vieții, deoarece copilul va suferi o dereglare a somnului, a procesului de învățare, a activităților sportive. Lipsa tratamentului la debutul bolii poate genera complicații cum ar fi: sinuzită, otită, polipi nazali, astm.
Orice formă de tratament se face doar la indicația medicului, după consultarea prealabilă și achiziționarea unui aparat aerosoli se face tot pe baza sfatului medicului, care va ști ce este necesar copilului tău.