Deși ieri era termenul limită dat de premierul Victor Ponta pentru semnarea contractului de realizare a autostrăzii Comarnic - Brașov, momentul a fost amânat.
Proiectul Autostrăzii Comarnic - Braşov trebuie restructurat, a spus zilele trecute ministrul Transporturilor, Ioan Rus, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, trebuie identificat un model financiar mai eficient pentru finanțarea acesteia. În noua variantă vor fi invitate să participe și instituții financiare internaționale, precum BEI sau BERD, iar pe aceste coordonate ale restructurării proiectului discuţiile cu consorţiul Vinci- Strabag-Aktor vor continua până în luna aprilie. „Am discutat deja cu reprezentanţii consorţiului Vinci - Strabag - Aktor şi, în varianta în care vom reuşi să restructurăm proiectul, să găsim un model financiar mai eficient, deci să îl aducem într-o zonă în care să participe şi instituţiile internaţionale - BEI, BERD, ne-am dat răgaz încă o perioadă să le discutăm, să le încercăm”, a spus Rus.
Ministrul a menționat că nu se va renunța la construirea unei autostrăzi între Comarnic și Brașov și nici nu se abandonează ideea de concesiune.