Autorităţile nu mai au timp de pierdut: exporturile stagnează, este secetă, iar investiţiile şi producţia industrială sunt în scădere.
Veştile proaste din economie se ţin lanţ. Seceta, deprecierea leului, scăderea investiţiilor străine directe sau blocajul în accesarea fondurilor europene sunt doar câteva dintre ele. Altele nu sar în ochi la prima vedere, însă reprezintă nişte simptome ale unei economii în cădere, de care autorităţile nu se mai îngrijesc din cauza disputelor politice. Este vorba despre indicatori precum producţia industrială, preţurile acesteia, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul sau numărul de autorizaţii de construcţie eliberate, - toate în scădere de la o lună la alta, conform celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS). În plus, după doi ani de exporturi record, riscăm să încheiem anul 2012 cu un minus la acest capitol. În primele cinci luni ale acestui an, exporturile României s-au cifrat la 18,56 miliarde euro, în creştere cu doar 1,5% faţă de perioada similară a anului trecut. Pentru comparaţie, în primele cinci luni din 2011, exporturile creşteau cu 23,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Iar cum aproximativ 70% dintre exporturile noastre iau calea Uniunii Europene, perspectivele nu sunt deloc optimiste. Iar dacă nici exporturile şi nici agricultura, lovită crunt de secetă, nu ne mai ajută, putem vorbi de cel mult o creştere economică firavă, chiar şi 0,5% părând deja "o prognoză optimistă", potrivit lui Ionuţ Dumitru, economist-şef la Raiffeisen Bank. Expuşi la criza euro Criza datoriilor din zona euro se acutizează pe zi ce trece şi se extinde dinspre Grecia spre Spania şi Italia. Pentru comparaţie, costurile pentru salvarea Spaniei ar fi duble faţă de cele folosite pentru salvarea Greciei, Irlandei şi Portugaliei la un loc, iar economia Italiei este de două ori mai mare decât cea spaniolă. În septembrie, după ce liderii europeni vor reveni din vacanţă, vom trăi momentul adevărului, care ar putea fi chiar "momentul căderii", potrivit unui responsabil din zona euro, citat de Reuters. Din ce în ce mai mulţi politicieni şi analişti iau în calcul ieşirea Greciei din zona euro până la sfârşitul acestui an. Iar o asemenea mişcare va afecta toate statele membre, iar pe România în special, datorită prezenţei Greciei în sectorul bancar.
Ratingul, în vizor
Chiar şi înainte să se declanşeze luptele pe scena politică, România nu mai era la fel de bine văzută în exterior. La finele lunii iunie, agenţia de evaluare financiară Moody's a înrăutăţit perspectiva ratingului "Baa3" al României de la "stabilă" la "negativă". Următorul pas ar fi să ne arunce în categoria "junk", nerecomandată pentru investiţii.
CITIŢI ŞI:
- Mugur Isărescu: Europa nu se va calma. Detensionarea situaţiei politice interne ne-ar ajuta
- Ţara arde, politicienii se ceartă. CELE MAI GRAVE efecte economice ale CRIZEI POLITICE
- Ne-am bucurat prea devreme. Leul pierde din nou teren pe piaţa valutară
- Scandalul politic scade DIN NOU leul: Cursul a crescut la 4,5694 lei/euro
- Wall Street Journal: Ponta ar trebui să ştie că UE nu vrea o nouă ţară în abisul economic
- Cum s-a prăbuşit leul după suspendare
- Ponta nu poate plagia la examenul cu FMI