Anghel Iordănescu, selecționerul echipei naționale, a recunoscut că „tricolorii” n-au impresionat în partida cu Lituania. „Generalul” a explicat că lipsa de omogenitate a fost provocată de schimbările din repriza a doua.
Anghel Iordănescu, antrenorul naționalei României, a tras câteva concluzii după victoria obținută în partida cu Lituania, scor 1-0. Selecționerul a spus că schimbările din repriza a doua au dus la o lipsă de omogenitate și meciul a avut multe momente moarte. Cred că pot spune că meciul s-a terminat cum trebuie. Deși am câștigat doar cu 1-0, e destul de bine. Pot fi realist și pot recunoaște că au fost multe momente moarte în joc.
„Trebuie să luăm în calcul că au fost multe schimbări în echipă. Îl remarc pe Nicușor Stanciu pentru prestația din repriza a doua. N-am avut consistență în joc din cauza lipsei de omogenintate. Am o îngrijorare cu privire la jucătorii din străinătate. Se vede că sunt în lipsă de turație: Mățel, care nu joacă la echipa de club, Torje, care e și el într-o situație asemănătoare. Mai sunt și alții. Sânmărtean nu e în ritmul pe care ni-l dorim. Important e că am câștigat, aveam nevoie, țineam la rezultat. Am menajat și niște jucători care au ajuns mai târziu la lot. Nu ascund că i-am ținut pe bancă și pentru că la meciul cu Spania vom avea nevoie de ei proaspeți", a spus Iordănescu la Dolce Sport.