Participant la "Formula 1 pe apă", şeicul Hassan Bin Jabor Al-Thani a rezervat în întregime cel mai luxos hotel de pe litoral pentru el şi colaboratorii săi.
Staţiunea Mamaia va avea în aceste zile un oaspete de seamă: mâine este aşteptat şeicul Hassan Bin Jabor Al-Thani, care participă la una dintre cele mai renumite concursuri de bărci cu motor, Grand Prix Class One, cunoscută şi sub numele de „Formula 1 pe apă“. Începând de anul trecut, Lacul Siutghiol din Mamaia găzduieşte una dintre etapele acestui concurs, iar şeicul e liderul echipei din Qatar.
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Hassan Bin Jabor Al-Thani, membru al familiei regale din Qatar, a închiriat întreg Hotelul Rex din Mamaia, considerat cel mai luxos de pe litoralul românesc, şi a rezervat deja întregul complex pe următorii cinci ani în perioada desfăşurării concursului! Acesta va locui în cel mai luxos şi mai bine poziţionat apartament al hotelului, dotat cu dormitor, baie, living şi balcon cu vedere la mare. De asemenea, magnatul din Orient are câte o plasmă în fiecare cameră şi va ocupa acest apartament în perioada 27 august-1 septembrie.
Vine cu bucătarul de acasă
Preţul normal al unui astfel de apartament este de 500 de euro pe noapte în cursul săptămânii şi 700 de euro în weekend, însă şeicul va scoate ceva mai mulţi bani din buzunar întrucât se va bucura de un tratament de VIP. Acesta va avea parte de o primire specială şi va avea tot timpul la dispoziţie, în apartamentul în care va locui, fructe, delicatese şi băuturi într-o gamă cât mai variată.
În Hotelul Rex au mai locuit de-a lungul timpului personalităţi marcante printre care Prinţul Paul, Lia Roberts, preşedintele Chinei sau componenţii echipei naţionale de fotbal a României.
Deşi se va bucura de o serie de servicii exclusiviste, Hassan Bin Jabor Al-Thani va veni la Mamaia cu bucătarul său personal, care îi va găti doar specialităţi ale căror ingrediente au fost aduse, de asemenea, de oamenii şeicului, inclusiv tacâmurile pe care le va folosi în perioada şederii în România fiind proprietate personală.
„E un om foarte modest“
În ciuda acestor excentricităţi, cei din conducerea hotelului susţin că şeicul din Qatar este un om de o modestie rară, care se simte foarte bine în România. „Şeicul a locuit la noi şi anul trecut şi, întrucât s-a simţit foarte bine, va veni şi în următorii cinci ani pe perioada concursului. Va locui în acelaşi apartament ca şi acum un an, unde am mai făcut câteva schimbări pentru a avea un sejur şi mai plăcut. Este un om foarte modest, nu se comportă ca şi cum ar fi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Nu a avut cerinţe speciale sau condiţii ieşite din comun, deşi este unul dintre clienţii noştri speciali“, ne-a declarat Iolanda Nanu, directorul general al Rex Grand Hotel.