Șeful Poliției Române a venit în Timiș

Chestorul general de poliție Ioan Buda, șeful Poliției Române, a ajuns, luni seara în Timiș. La ora 22,30 acesta a mers direct la Poliția Recaș, unde a fost convocată o ședință, cu conducarea polițiștilor timișeni.

După ce a făcut o serie de declarații legate de tragedia petrecută la Izvin, unde un polițist a fost împușcat mortal de un criminal, șeful Poliției a venit la fața locului. În declarațiile sale, acesta a spus inclusiv faptul că acțiunea de prindere a urmărotului internașțional Ionel Marcel Lepa săa făcut defectuos. În acest context, ”conducerea Poliției Române a dispus verificări la nivelul IPJ Timiș, cu privire la toate aspectele care privesc această misiune, iar dacă se va constata ca au existat sincope legate de modul de organizare a intervenției, cei vinovați vor plăti”, a mai punctat Buda.

La întâlnirea cu ziariștii de la Recaș, acesta a menționat că va face declarații după ce va discuta cu oamenii din subordine. El nu a răspuns nici întrebărilor legate de faptul că abia azi s-au distribit în țară veste antiglonț polițiștilor care pleacă în misiuni.

Vom reveni cu amănunte.