Dacă se doreşte un prim-ministru tehnocrat, atunci ar putea fi desemnat şeful DNA, Daniel Morar, în această funcţie, a comentat, ironic, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, desemnarea lui Cătălin Predoiu ca premier interimar.
"Predoiu probabil că era cel care putea să dea mai curând sentimentul că, având o anumită aură de profesionalism, poate să gireze acest post, dar, dacă mergem pe această idee, daţi-mi voie să adaug pe lista de premieri o variantă care mie mi s-ar părea foarte potrivită: peste câteva zile, Daniel Morar îşi încheie cel de-al doilea mandat la DNA. Oare n-ar fi o propunere potrivită pentru postul de prim-ministru?", s-a întrebat, ironic, Năstase.
În opinia liderului social-democrat, preşedintele Traian Băsescu trebuia să-l sacrifice pe Emil Boc pentru a se salva dintr-o situaţie extrem de delicată.
"Pentru mine nu a fost niciun fel de surpriză, însă cred că este important pentru noi să nu intrăm în jocul acesta despre persoane, partide. Oamenii aşteaptă de la noi mai curând o altă viziune şi faptul că măcar noi am înţeles, în cadrul USL, ceea ce vor şi cei din piaţă şi cei din diferite localităţi şi cei pe care eu i-am numit teleprotestatari", a declarat Adrian Năstase.