Ciurchea a precizat că în cele două luni de când funcționează pachetul se servicii medicale de bază sunt instituții sanitare care fac internări care trebuie, dar și care nu trebuie.
"Sunt spitale care şi-au triplat numărul de internări de zi şi spitale care nu-şi fac numărul contractat. Am început să ne punem problema de ce într-o parte se internează şi ce trebuie, şi ce nu trebuie, iar în altă parte, ori nu au înţeles, ori nu au adresabilitate. De aceea, suntem într-un proces de evaluare a ceea ce se întâmplă - ca să nu le numesc controale -, neintervenind în actul medical, ci încercând să înţelegem dacă s-au respectat termneii din contractul cadru şi din norme", a spus preşedintele CNAS, la o conferință ZF.
El a subliniat că prin controlul CNAS nu se intervine în actul medical, deşi în străinătate este o practică, ci se urmăreşte respectarea contractelor: "Unde sunt foarte multe internări, se pune problema dacă sunt şi bani de plată. Acolo unde sunt puţine internări, apare problema că nu sunt bani de salarii. Vreau să fac menţiunea că nicăieri în lume sistemul de asigurări nu asigură salarii, ci servicii medicale, la o plată justă sau un cost efectiv. Recunosc că sistemul din România nu are atâţia bani cât ar dori fiecare, dar dorim să ne apropiem de o valoare reală a costurilor serviciilor medicale".