Vasile Ciurchea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a declarat că după 1 februarie pacienții care nu au carduri de sănătate vor putea beneficia o perioadă de servicii medicale.
"Servicii medicale vor primi fără a fi legat strict de card. Va veni şi un moment când primesc doar cu cardul serviciile medicale, dar nu este de la 1 februarie. Se va merge în paralel o perioadă de o lună sau două cu cele două sisteme până învaţă toată lumea să folosească cardul. Trebuie să fie şi un moment de început şi trebuie să fie şi un moment când va fi valabil doar cu cardul. Aici nu trebuie să confundăm cu urgenţa. În momentul în care ai o urgenţă, nu contează cardul, se primeşte serviciul medical de care are nevoie pacientul", a ţinut să precizeze preşedintele CNAS, citat de Agerpres.
El a spus că, în continuare, CNAS poartă discuţii cu medicii de familie pentru ca aceştia să distribuie cardurile persoanelor care din diferite motive nu au primit sau nu vor primi cardul până la finalul lunii prin poştă.
"Pentru persoanele care nu au primit cardul până în acest moment sau nu îl vor primi în zilele următoare, pentru moment, am luat măsura ca, dacă cineva se duce la Casă şi îşi cere cardul, să îi fie eliberat de acolo. Discutăm în continuare cu medicii de familie pentru a le distribui prin intermediul lor, pentru că în mare parte posesorii cardurilor nedistribuite sunt plecaţi din ţară şi vor veni atunci când au nevoie de un serviciu medical şi în niciun caz nu se duce de mâine", a explicat Ciurchea.
Potrivit lui, mulţi medici de familie au cerut să distribuie cardurile de sănătate.
Șeful CNAS a mai spus că acordul pentru donarea de organe se inscripţionează pe card doar la cererea pacientului cu declaraţie notarială.