Preşedintele CJ Argeş a omis să treacă în declaraţia de interese zecile de contracte pe care firma sa, Autopro Mond, le-a încheiat cu firme de stat.
În ultimii doi ani, firma SC Autopro Mond SA, unde preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, deţine 92,194% din acţiuni, a reuşit performanţa să încheie 55 de contracte cu instituţii de stat. Valoare totală a acestora este de 174.000 de euro, bani care au intrat în conturile firmei preşedintelui CJ Argeş.
Potrivit legii, Constantin Nicolescu este obligat să menţioneze în declaraţia de interese, cea care însoţeşte declaraţia de avere, toate contractele "obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcţiilor, mandatelor sau demnităţii publice finanţate de la bugetul de stat, local sau din fonduri externe, ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde statul este acţionar majoritar sau minoritar". Acest articol de lege este valabil atât pentru el, cât şi pentru soţia sa şi rudele de gradul 1.
Ultima declaraţie de interese, depusă de Nicolescu pe 23 aprilie 2012, nu are menţionat nici unul din toate aceste contracte. În loc să treacă toate aceste contracte, el a tras doar nişte linii, pentru a lăsa impresia opiniei publice că firma sa nu a încheiat niciun contract cu statul.Nicolescu a fost contactat, dar nu a dorit să ofere un punct de vedere. Cesiunea suspectă
În ultima declaraţie de avere, la capitolul venituri, preşedintele CJ Argeş a făcut o menţiune care ar ridica suspiciuni oricărui om de afaceri. El susţine că a cesionat cele 63% din acţiunile pe care le deţinea la firma SC Mac Auto SA, pentru suma de 166.000 de lei (39.523 de euro).
Conform Ministerului Finanţelor Publice, această firmă a obţinut, în 2010, o cifră de afaceri de 5,5 milioane de lei (1.312.395 de euro) şi un profit net de 860.375 de lei (204.851 de euro). Tranzacţia e suspectă deoarece preţul cerut pe cesionarea acţiunilor e mai mic de trei ori decât profitul net şi de 6,5 ori decât cifra de afaceri. Prin urmare, ce motiv ar avea un acţionar să vândă la un preţ mult subevaluat o găină care îi face ouă de aur? Preşedintele CJ Argeş nu a precizat persoana căreia i-a cesionat acţiunile la acest preţ simbolic. Maşinile instituţiilor de stat, reparate de Nicolescu
SC Autopro Mond SA a avut, în 2010, o cifră de afaceri de 7,8 milioane de lei (1.852.260 de euro), din întreţinerea şi reparaţia autovehiculelor, potrivit informaţiilor obţinute de la Ministerul Finanţelor Publice. Conform listei de contracte încheiate de firma preşedintelui CJ Argeş, majoritatea instituţiilor de stat din judeţul condus de Constantin Niculescu şi-au reparat maşinile la compania acestuia.
Citiți și:
- BARONIADA 2012. Firmele şefului CJ Argeş, căpuşe pe banii publici