Şeful CNAS crede că românii se internează prea des

Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) consideră că internarea într-un spital ar trebui să fie excepţia, şi nu regula. Pacienţii sunt sfătuiţi să se adreseze mai întâi medicilor de familie şi celor specialişti din policlinici.

Acesta a apreciat că ar trebui să existe a “scară” de parcurs care să aibă la finalul său, atunci când este nevoie, internarea în spital. "Dacă toţi ne-am duce la camera de gardă, ar însemna să blocăm sistemul", a afirmat, la Realitatea TV, Lucian Duţă. Presiunea cade pe medicii care fac internările Preşedintele CNAS a mai subliniat că, în cazul situaţiilor neprevăzute, care nu sunt stabilite în scris ca fiind un criteriu de internare, medicul care gestionează cazul ar trebui să fie cel care ia decizia de a interna sau nu pacientul, iar la externare să poată justifica motivele pentru care cazul a fost o urgenţă. Cu toate că medicul nu este împiedicat să facă o internare, la externare însă trebuie să justifice de ce a încadrat cazul la urgenţe şi, implicit, de ce s-au cheltuit banii aferenţi spitalizării. Criteriile CNAS de internare în spital, response de minister Reamintim că la sfârşitul lunii mai, Casa de Asigurări a făcut public un proiect de ordin privind criteriile de internare în spital. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au respins însă propunerea CNAS, pe motiv că acestea ar fi nerealiste. În acest proiect, printre criteriile pentru spitalizarea urgenţelor se numărau pierderea subită a cunoştinţei, pulsul şi tensiunea anormale, febra persistentă (cel puţin 5 zile/3 zile cu temperatură de peste 38°C), durerea paralizantă şi sângerarea abundentă. Un al criteriu propus de CNAS a fost pierderea acută a capacităţii de a mişca o parte importantă a corpului. Acesta include "răni cauzate de traume majore (fractură a  oaselor membrului pelvin, paralizie a piciorului sau braţului, fractură a coloanei vertebrale în zona cervicală, disfagie acută cu risc de aspiraţie)" şi exclude "rănile izolate ale mâinilor sau picioarelor". Anomaliile eletrocardiogramei au reprezentat un alt criteriu, ca şi durerea paralizantă, descrisă în proiect ca fiind "durere severă cu suspiciune de urgenţă medicală, fără a putea fi diagnosticată sau tratată adecvat în departamentul de urgenţă". La criteriul "pierderea subită a cunoştinţei", erau excluse dezorientarea şi confuzia.