UPDATE Florina Pompilian, șefa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Pantelimon a ajuns la Poliției Capitalei. Pompilian a preferat să nu facă declarații, la acest moment.
Florina Pompilian, șefa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Pantelimon din București, urmează să fie audiată la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei. Aceasta este convocată în cadrul anchetei în care două doctorițe, Maria Alexandra Miron și Mirela Păiuș, au fost arestate preventiv, fiind acuzate de provocarea intenționată a decesului unui pacient aflat în stare critică la terapie intensivă.
Pompilian are dubii cu privire la ancheta procurorilor
Audierea Florinei Pompilian vine într-un context delicat, după ce, cu doar o săptămână în urmă, aceasta a anunțat că toți medicii din secția ATI ar fi intenționat să demisioneze în semn de protest. Însă, această decizie a fost reanalizată în urma unei discuții cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ceea ce a dus la o amânare a demisiilor.
Totodată, Pompilian și-a exprimat public dubiile cu privire la ancheta procurorilor, manifestându-și sprijinul pentru colegele sale arestate, conform Agerpres.
Pe data de 8 august 2024, cele două doctorițe au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzate de omor calificat și tentativă de omor calificat, toate faptele fiind considerate premeditate. Procurorii afirmă că, în martie și aprilie, cele două ar fi redus intenționat doza de noradrenalină administrată unui pacient, ceea ce a dus la scăderea severă a tensiunii arteriale și, în cele din urmă, la decesul acestuia.
Ce acuză procurorii?
Conform anchetatorilor, "procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt: având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator."
Primul incident s-a petrecut pe 26 martie 2024, când, în jurul orei 16:45, Maria Alexandra Miron, profitând de starea critică a unui pacient de 54 de ani, a redus doza de noradrenalină de la 15 ml/h la 1 ml/h.
Deși pacientul a intrat în stop cardio-respirator, o asistentă a intervenit rapid, administrând noradrenalină prin perfuzie, ceea ce a prevenit decesul iminent. Totuși, o a doua reducere a dozei, pe 4 aprilie 2024, la ora 13:17, efectuată de ambele doctorițe, a condus, după 58 de minute, la decesul pacientului.
Anchetatorii subliniază că starea pacientului se îmbunătățise înainte de cea de-a doua reducere a dozei de noradrenalină.
"Pacientul în vârstă de 54 de ani a fost internat în spital în data de 17 martie, iar pe fondul agravării stării de sănătate a fost transferat la ATI în data de 25 martie. În data de 26 martie are loc prima reducere bruscă a dozei de noradrenalină. În zilele următoare, starea pacientului s-a îmbunătățit, el fiind chiar vizitat de familie. În data de 4 aprilie are loc a doua reducere a dozei de noradrenalină și survine decesul", a declarat un reprezentant al Parchetului.