Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a făcut vineri un apel pentru încheierea cât mai rapid posibil a incertitudinilor legate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, care afectează ritmul de creștere a economiei mondiale, transmite Agerpres, citând Reuters.
La începutul acestei săptămâni, FMI și-a revizuit în jos estimările privind avansul economiei mondiale până la 3,1% în 2016 și la 3,4% pentru anul viitor, în ambele cazuri cu 0,1 puncte mai puțin decât în precedentele sale estimări publicate în luna aprilie.
"Prima noastră recomandare este ca această incertitudine din jurul condițiilor Brexit să fie eliminată cât mai rapid posibil, astfel încât să știm termenii și modalitățile în care Marea Britanie va continua să opereze în economia mondială", a declarat Christine Lagarde, la finalul unei întâlniri cu premierul chinez Li Keqiang, înaintea reuniunii G20.
În perioada 23 — 24 iulie, în China are loc reuniunea miniștrilor de Finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20 (grupul țărilor bogate și al principalelor economii emergente).