Sediul Librăriei Sadoveanu, retrocedat proprietarilor

Sediul Librăriei "Mihail Sadoveanu" va fi retrocedat proprietarilor începând din această lună, anunță Headsome Communication.

Potrivit unui comunicat, notificarea de punere în posesie a spațiului a venit în iulie 2015, dar a existat o înțelegere ca Librăria "Mihail Sadoveanu" să funcționeze până la finalul anului. Conform actelor, proprietatea, parte a construcției cunoscute sub numele de "Ciclop", a fost restituită către moștenitorii lui Dumitru Bragadiru. Compania de Librării București (CLB) a decis ca Librăria 88 de pe strada Edgar Quinet să preia numele "Mihail Sadoveanu".

"Zilele acestea, din motive obiective, librăria se mută din sediul de pe Bulevardul Magheru, în cel de pe Academiei, colț cu Edgar Quinet. Le dăm întâlnire, în curând, prietenilor Librăriei Sadoveanu și tuturor iubitorilor de carte să vină la noul sediu și fie alături de noi la acest nou început", a declarat Marieta Seba, director general al CLB, citată în comunicat.

Loc de referința

În cadrul CLB, Librăria "Mihail Sadoveanu", înființată în urmă cu 65 de ani, are un statut privilegiat, făcând parte din istoria modernă a literaturii române. Supranumită "kilometrul zero al culturii române", librăria a făcut istorie în viața culturală a Capitalei, decenii la rând, cei mai cunoscuți scriitori români dându-și aici întâlnire cu cititorii.

De-a lungul timpului, scriitori precum Marin Preda, Octavian Paler, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Fănuș Neagu, Mircea Micu, D. R. Popescu, Romulus Vulpescu, Marin Preda sau Alex Ștefănescu și-au lansat aici cele mai noi cărți, motiv pentru care echipa CLB a decis să salveze acest brand, informează comunicatul.