Sediul de campanie al lui Piedone a fost VANDALIZAT! Ce mesaje au fost scrise pe geamurile sediului

Sediul de campanie al fostului primar din Sectorul 4, Cristian Popescu Piedone a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi. Persoane neidentificate încă au scris cu vopsea roşie pe geamurile din faţa sediului mesaje precum “ASASINULE, CRIMINALULE, UCIGAŞ, #colectiv”.

Cristian Popescu Piedone aruncă vina pentru cele întâmplate pe primarul interimar al Sectorului 4. "Cu asta se ocupă oamenii primarului interimar Băluţă. Domnule primar interimar neales, vă rog să mergeţi pe stradă şi să le spuneţi oamenilor în faţă că sunt un criminal, să îi auziţi pe ei ce răspund, ce cred. Sau şi mai bine spuneţi-le de proiectele pe care le aveţi pentru Sectorul 4, dacă aveţi. Nu vă construiţi campania electorală pe o dramă! Să fim judecaţi la vot, pe 5 iunie!", a scris Piedone pe pagina sa de Facebook, potrivit stiripesurse.ro