PNL a dezbinat PSD cu o singură mutare. Ce a făcut Orban

Sursa foto: dreamstime.com

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte joi, la ora 12,00, iar pe ordinea de zi se află propunerea de excludere a parlamentarului Ion Ganea.

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat miercuri că Ion Ganea „a fost cumpărat de PNL” pentru a lipsi de la şedinţele Biroului permanent al Senatului, în acest fel nerealizându-se cvorumul pentru ca proiectul de lege prin care poate fi amânată data alegerilor parlamentare să fie introdus pe ordinea de zi.

PNL și Iohannis vor alegeri cu preț

„Preşedintele Iohannis şi PNL, care vor alegeri cu orice preţ, fără să le pese de sănătatea oamenilor şi de faptul că România se află aproape de un dezastru sanitar, au boicotat de trei zile toate activităţile din şedinţele Biroului permanent al Senatului cu un singur scop - acela de a bloca legea prin care Parlamentul ar putea amâna data alegerilor.

Au ajuns atât de jos, încât au cumpărat un membru PSD din Biroul permanent ca să nu mai putem convoca şedinţe, promiţându-i tot felul de funcţii şi veţi vedea zilele următoare care a fost preţul acestuia. Aşa a ajuns PNL astăzi, un partid nereformat, care colcăie de traseişti şi penali, pentru a se menţine la putere.

PSD a convocat deja pentru mâine, la ora 12,00, Consiliul Politic Naţional, având pe ordinea de zi propunerea de excludere a domnului Ion Ganea. Noul PSD nu tolerează astfel de comportamente”, a declarat Oprea într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că „dreapta unită”, PNL şi USR, „la comanda” preşedintelui Iohannis, a blocat una dintre instituţiile fundamentale ale statului în scopuri electorale, „aşa cum a blocat toate măsurile pentru sănătate”.

PSD a încercat tot ce este omeneşte posibil

„Sunt dispuşi să omoare democraţia şi să distrugă sănătatea românilor pentru alegeri. Asta au făcut de la început. Boicotul împotriva activităţii Senatului din partea dreptei unite are un singur rezultat - se iese din acel calendar prin care se putea adopta în timp util legea prin care Parlamentul putea amâna data alegerilor. PSD a încercat tot ce este omeneşte posibil, legal vorbind, pentru ca aceste alegeri să aibă loc atunci când situaţia sanitară va fi sub control. Am iniţiat legi, am cerut consultări la Cotroceni şi chiar un pact pentru sănătate. Nu i-a interesat absolut nimic, iar acum facem un apel către toţi românii să vină la vot şi să le sancţioneze cinismul şi iresponsabilitatea lui Iohannis şi a PNL. Este vital ca Iohannis şi PNL să nu deţină toată puterea în România”, a susţinut Oprea.

Acesta a afirmat că, după ce îi va fi retras sprijinul lui Ion Ganea, va fi înlocuit din funcţia de secretar al Biroului permanent al Senatului într-o şedinţă de plen, iar PSD va relua procedurile pentru punerea pe ordinea de zi a legii privind alegerile parlamentare.