Consiliul Suprem de Apărare a Țării se întrunește mâine la Cotroceni. Ședința va fi condusă de președintele Traian Băsescu. Printre altele, se va discuta și despre angajările făcute în Ministerul de Interne din sursă externă.
UPDATE. În cadrul CSAT s-a analizat şi s-a aprobat mandatul României pentru Summitul NATO de la Chicago din 20-21 mai 2012, având ca linii generale: apărarea antirachetă; continuarea angajamentului comunităţii internaţionale în Afganistan; identificarea unor soluţii viabile care să contribuie la consolidarea capacităţilor militare ale Alianţei; politica de parteneriate şi procesul de extindere a NATO; reiterarea importanţei regiunii extinse a Mării Negre; reiterarea sprijinului pentru asigurarea unui rol sporit al NATO în gestionarea noilor provocări cu impact asupra securităţii Alianţei. Soluții pentru angajarea promoției 2011 de la Academia de Poliție Potrivit unui comunicat de presă, Ministrul Gabriel Berca a prezentat o analiză a activităţii desfăşurate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, în perioada 2007-2011, în domeniul gestionării resurselor umane. Ca urmare, s-a stabilit limitarea recrutării poliţiştilor şi cadrelor militare din sursă externă; identificarea soluţiilor optime în vederea încadrării personalului în funcţii corespunzătoare specializărilor, calificărilor şi competenţelor necesare fiecărui post, în concordanţă cu misiunile specifice structurilor componente ale MAI; organizarea şi funcţionarea cursurilor de capacitate profesională ori a altor cursuri de carieră sau programe de formare profesională continuă pentru personalul din structurile de ordine şi siguranţă publică; asigurarea premiselor necesare pentru încadrarea promoţiei 2011; reglementarea unui nou sistem de management al carierei. Totodată, s-a stabilit ca la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor să se realizeze o strategie, pe termen mediu şi lung (2020), astfel încât ieşirile şi încadrările în sistem să fie coroborate cu cifrele de şcolarizare pentru această perioadă. „O altă temă importantă pe agenda şedinţei CSAT s-a referit la activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în perioada octombrie 2011- februarie 2012”, se mai arată în comunicatul instituției. Din informările prezentate de ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, şi de procurorul general Laura Codruţa Kovesi a reieşit faptul că s-au intensificat activităţile pe fiecare din cele nouă domenii prioritare de intervenţie stabilite prin Planul Naţional Comun de Acţiune: produse energetice, de tutun, mărfuri agroalimentare, alcool şi băuturi alcoolice, transporturi, turism, construcţii şi materiale de construcţii. De asemenea, în cadrul şedinţei CSAT au fost analizate activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional la nivelul porturilor maritime, în perioada octombrie 2011 - februarie 2012. În finalul şedinţei, membrii CSAT au adoptat Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2011 şi au decis trimiterea acestuia către Parlamentul României. În urmă cu două săptămâni, președintele Traian Băsescu declara, la emisiunea ”După 20 de ani”, de la PROTV, că în următoarea ședință a CSAT se va lua în discuție despre eliminarea din Ministerul de Interne a ”neaveniților”, adică a polițiștilor angajați fără selecție în 2006-2007. Ministrul de Interne Gabriel Berca afirma, în aceeași emisiune, că în structurile MAI au fost depistați 52 de polițiști cu tulburări psihice. Berca: Intrările în sistem nu s-au făcut întotdeauna pe de competenţă şi profesionalism La începutul lunii martie, ministrul Gabriel Berca a declarat că în următoarea şedinţă a CSAT va fi luat în calcul un subiect serios, cel al angajărilor din M.A.I. „Voi face şi o prezentare a situaţiei de fapt la nivelul ministerului şi măsurile ce urmează să le întreprindem pentru a aduce profesioniştii la rangul pe care îl merită. Pentru că s-au făcut angajări din sursă externă, şi aici nu mă refer la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, unde nu am mai avut armată şi au trebuit să facă angajări din sursă externă şi oamenii ăia au fost pregătiţi", a spus ministrul. Potrivit lui Berca, principala discuţia este pe poliţie „şi aici intrările în sistem s-au făcut nu întotdeauna pe criteriile de competenţă şi profesionalism. Şi mă gândesc serios să facem verificări solide şi testările de rigoare pentru a avea cu adevărat o analiză corectă. Pentru că aşa ne putem da cu părerea, dar gândiţi-vă că discut, la nivelul ministerului, de un total al angajaţilor de aproape 133.000 de oameni”, a mai precizat Gabriel Berca. Tot ministrul a punctat în câteva declarații și problema absolvenților de școli de poliție, care nu au locuri în sistem. Este cazul promoţiei 2011, iar situația promoţiei anului 2012 pare să fie aceeași.