Secretul MURDAR din piscine

Cercetătorii canadieni sau analizat apa din mai multe piscine, iar rezultatele confirmă faptul că oamenii urinează în piscinele publice, jurnalul.ro.

Oamenii de ştiinţă au verificat şi concentraţia de urină din volumul de apă din bazine, scrie jurnalul.ro.

 

Testul a măsurat concentraţia de îndulcitori artificiali, acesulfame potassium, substanţă care se regăseşte frecvent în alimentele procesate şi se elimină nealterată prin urină.

 

După ce au stabilit nivelul de concentraţie al îndulcitorului din 3 piscine canadiene, timp ce 3 săptămâni, cercetătorii au calculat că utilizatorii respectivelor bazine au "eliberat" 75 de litri de urină într-un volum de 830.000 de litri de apă.

 

Într-o cercetare anonimă, 19% din adulţi au recunoscut că au urinat în piscine cel puţin o dată. Chiar şi înotătorii profesionişti au admis că se află printre cei care urinează frecvent în bazinele de înot.