Colonelul Mihai Bartoș, comandant al sectorului militar la Casa Poporului, a dezvăluit ce obiectiv avea Nicolae Ceaușescu pentru comandarea buncărului antiatomic şi a vastei reţele de tuneluri de sub Casa Poporului.
Comandant al sectorului militar la construcţia Casei Poporului colonelul Mihai Bartoș, a explicat cum a fost construit buncărul antiatomic şi ce rol au complexele rețele de tuneluri.
În buncăr Ceaușescu vroia să salveze toată conducerea statului
„Era perioada când se făceau buncăre în toată lumea pentru că era perioada Războiului Rece. Asemenea adăposturi se fac peste tot. Şi acum toate blocurile care se fac în București sau oriunde au la subsol adăpost, toate sunt adăposturi antiaeriene și toate asigură siguranță oamenilor care sunt în casa respectivă. Adăpostul de sub Casa Poporului este mai deosebit pentru că ideea lui Ceaușescu era ca acolo să se strângă toată conducerea statului. Adăpostul este destul de mare, este ca un bloc cu 3 etaje și are apartamente pentru conducători.
Casa Poporului dedesubt are 4 nivele și numai pe sub aripa dinspre Dâmbovița, încolo nu are decât subsolul la -9 m pe toată zona casei, însă sub ea se găsește acest adăpost până la - 55 de m și coboară cu înălțimea lui, cu o suprafață de nivel de 2.000 de metri pătrați.
Tunelurile pornesc numai la comandă
La primul nivel este o sală de comandă pentru că președintele României, indiferent care este el, devine comandant suprem și de acolo coordonează toată activitatea.
La celălalt nivel are dormitoarele, are sală pentru operații și un nivel mai jos are subsol tehnic, unde este puț de mare adâncime, centrală de aer condiționat, generatoare electrice adică tot ce este nevoie ca să poată funcționa și șeful statului împreună cu acest centru de comandă să reziste cel puțin o lună de zile.
Colonel Bartoș: Este ca un submarin antiatomic
Este ca un submarin antiatomic. Așa cum a fost atunci dotat este şi acum și în fiecare lună se schimbă totul, adică în permanență acest adăpost poate să primească musafirii pentru orice eventualitate. Aceste tuneluri sunt secționate din loc în loc cu niște uși metalice etanșe care se acționează hidraulic. Deci pornesc numai la comandă și poate să se blocheze deodată tot și nu mai intră și nu mai este nimeni de acolo", a explicat colonelul Mihai Bartoș la Antena 3.