Evenimentul Istoric marchează împlinirea a 33 de ani de la un eveniment care a căpătat în timp o dimensiune aproape legendară, demolarea Bisericii Sfânta Vineri, în seara de 19 iunie 1987. Ea a fămas una dintre cele mai întunecate amintiri din vremea comunismului.
Privită astăzi de tot mai mulți cu detașare, demolarea sfântului așezământ a fost resimțită de mulți români drept un ultim afront față de Credința care era oricum prilej de sfidare pentru comandanții societății stăpânite de materialismul dialectic.
Pentru a înțelege, însă, exact ce s-a întâmplat atunci, am apelat la unul dintre cei mai buni cunoscători ai acelor vremuri, istoricul Florian Banu, neobosit cercetător al arhivelor. El a acordat un interviu Evenimentului Istoric TV.
Se spune că pe 19 iunie 1987, credincioșii din zona Unirii, unde era biserica, au căzut în genunchi și au rostit ”Tatăl Nostru” când buldozerele au intrat în bătrânele ziduri. Folclorul orașului spune și că muncitorii au refuzat păgâna misiune, apelându-se pentru asta la pușcăriași și că în acea noapte, de 19 spre 20 iunie, s-a strigat pentru prima oară ”Jos comunismul!” Dramatismul acelor momente a fost evocat acum câțiva ani de preotul Gelu Bogdan, pentru Evenimenul Zilei, atunci când a descris și eforturile pentru a reclădi biserica.
Dar ce a însemnat cu adevărat demolarea bisericii Sfânta Vineri? Un atac la Credință, un semnal dur dat Bisericii Ortodoxe în cea mai crâncenă perioadă a Epocii de Aur, un nou efort de îndepărtare prin forță a ”misticismului retrograd” din mintea omului nou? Toate la un loc?
Dărâmarea Sfintei Vineri a făcut parte dintr-un program uriaș de reconstrucție a Bucureștiului. Bună sau rea, megalomanică, după unii, modernă, după alții, reconstrucția Capitalei, cu ale sale Victoria Socialismului, Centrul Civic și Casa Poporului, a însemnat raderea a hălci întregi din Bucureștiul vechi.
Cartiere întregi au dispărut sub buldozere.
Printre clădirile demolate au fost și 20 de biserici. Unii spun că sunt puține, dat fiind numărul de edificii din țară, dar Credința ne îndeamnă să regretăm orice piatră care se scoate dintr-o Biserică.
Pe de altă parte, 11 au fost salvate prin metoda ”mutării” a regretatului inginer Eugeniu Iordăchescu, iar asta înseamnă că existau căi de dialog, chiar dacă decizia era la niște oameni care desconsiderau orice altă convingere în afara celei socialiste.
După ce a trecut atâta amar de timp de la evenimentul întunecat, după ce au apărut atâtea mărturii despre cum s-a ajuns la demolarea Bisericii Sfânta Vineri, preotul Gelu Bogdan spune, de exemplu, că a auzit-o pe Elena Ceaușescu strigând ”Jos porcăria!”, cu doar câteva zile înainte de venirea buldozerelor, cred că putem spune că sfânta biserică a căzut pradă dezinteresului manifestat tot timpul de Ceaușescu pentru nevoile, sentimentele, dorințele românilor, atunci când mintea-i cocea un plan.
Avea nevoie de supuși, a interzis avorturile. Avea nevoie de bani, a tăiat aprovizionarea oamenilor. Avea nevoie de spațiu pentru construcțiile lui, a făcut ”curat”, dărânând deopotrivă maghernițe și monumente.
Totuși, discuția cu Florian Banu aduce noi elemente în discuție și lucrurile nu mai sunt chiar atât de simple.