Secretarul general al NATO, un nou mesaj pentru sprijinirea Ucrainei. Occidentul trebuie să dea ajutor pe termen lung

Sursa foto: Razvan Valcaneantu /EEC

Ţările occidentale trebuie să fie pregătite să-i furnizeze Ucrainei sprijin în contextul în care Rusia nu dă semne că renunţă la intenţiile sale, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat într-un interviu pentru BBC că sprijinul militar va asigura supravieţuirea Ucrainei ca ţară suverană şi va forţa Rusia să negocieze o încheiere a războiului.

Potrivit înaltului oficial aliat, programul de mobilizare parţială adoptat de Rusia în septembrie a arătat că Moscova nu are nicio dorinţă de a pune capăt războiului.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, un nou mesaj pentru sprijinirea Ucrainei în războiul cu Rusia

''Forţele ucrainene au avansat de câteva luni, dar ştim de asemenea că Rusia a mobilizat mult mai multe forţe, dintre care numeroase se antrenează acum. Toate acestea indică faptul că ruşii sunt pregătiţi să continue războiul şi pot încerca să lanseze o nouă ofensivă'', a continuat Jens Stoltenberg.

În opinia sa, NATO trebuie să se asigure că Ucraina este într-o poziţie solidă în cazul unor negocieri între cele două părţi beligerante.

''Trebuie să furnizăm sprijin Ucrainei acum, inclusiv sprijin militar, pentru că aceasta este singura modalitate de a convinge Rusia că trebuie să se aşeze la masă şi să negocieze cu bună credinţă şi cu respectarea Ucrainei ca ţară independentă din Europa. Ceea ce ştim este că ceea ce Ucraina poate realiza în jurul acelei mese depinde total de puterea de pe câmpul de luptă'', a explicat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Și Franța a vorbit despre sprijinul acordat ucrainenilor

Anterior, Franţa şi-a reiterat sprijinul pentru Ucraina.

''Vom fi alături de voi în mod sigur. Vă vom ajuta până când este obţinută victoria'', a afirmat preşedintele francez Emmanuel Macron în mesajul său de Anul Noul, adresându-se ucrainenilor, conform Agerpres.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a transmis un mesaj de sfârşit de an afirmând că acest război din Ucraina nu este altceva decât o luptă împotriva celor care încearcă demoleze monumentele în cinstea învingătorilor asupra fascismului, să pună criminali de război pe un piedestal, să anuleze şi să profaneze tot ce este rusesec.

Întâmpinăm noul an într-o situaţie politico-militară dificilă, într-un moment în care există cei care încearcă să şteargă istoria noastră glorioasă şi marile noastre realizări, să demoleze monumentele în cinstea învingătorilor asupra fascismului, să pună criminali de război pe un piedestal, să anuleze şi să profaneze tot ce este rusesc”, a declarat Şoigu.