Cei circa 32 de kilometri ai autostrăzii Arad-Timişoara vor fi cadoul de Crăciun al ministerului Transporturilor şi Infrastructurii condus de Anca Boagiu pentru şoferii români, în condiţiile în care pe această autostradă se va putea circula înaintea Sărbătorilor de Iarnă.
"Peste 90 la sută din lucrări sunt finalizate, iar turnarea asfaltului de uzură a fost încheiată. Se va da drumul circulaţiei în a doua jumătate a lunii decembrie. Termenul va fi amânat doar în cazul unor condiţii meteo extreme care nu vor permite efectuarea ultimelor lucrări", a declarat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Eusebiu Pistru.
Potrivit acestuia, autostrada va fi deschisă traficului în a doua jumătate a lunii decembrie. În prezent montându-se gardurile de protecţie pe autostradă şi se fac lucrări de semnalizare rutieră. Acesta a precizat că recepţia întregii lucrări va avea loc în primăvara anului viitor.
Lucrările la autostrada Timişoara - Arad au început în vara anului 2009. Acestea sunt realizate de consorţiul format din spaniolii de la FCC Construccion şi italienii de la Astaldi.
"De la drumul national Timisoara - Arad, nodul de circulatie 4 Arad, pana la Giarmata e deja posibilă parcurgerea în circa 18- 20 de minute, la viteza legală de circa 130 de kilometri pe oră, spune Marius Popovici (vicepreşedinte PNTCD la nivel naţional şi împuternicit al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş in relaţiile cu Germania şi Austria), scriu cei de la ziudevest.ro.
Până la începutul lunii octombrie, CNADNR a plătit 262,7 milioane de lei către constructorii FCC Construccion şi Astaldi, valoarea contractului fiind de 482,9 milioane de lei.