SECRET DE INTERLOP. De abia după moartea liderului Duduienilor S-A AFLAT TAINA. Breaking news

Luni, în prima zi a lunii octombrie, celebrul interlop Ion Duduianu, cunoscut drept „Segher”, a decedat în penitenciarul din Găiești. Acum s-a aflat secretul acestuia.

La începutul săptămânii, mai exact luni, a murit unul dintre marii lideri de clan, Ion Duduianu, cunoscut în lumea interlopă drept „Segher”. Pe fondul unor afecțiuni cronice, temutul bărbat, încarcerat la Găești, ar fi suferit un atac de cord, în jurul orei 22.00. A fost dus la spitalul din oraș, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el. 

Potrivit unor surse din mediul judiciar, în urmă cu câteva săptămâni, lui Ion Duduianu îi fusese refuzată eliberarea condiționată, din cauza antecedentelor.

Ion Duduianu a fost chiar recompensat pentru atitudinea pe care a avut-o după gratii – de 12 ori –  și ar fi jucat și într-o piesă de teatru înainte să moară, scrie Cancan.

„Cu privire la conduita condamnatului s-a  reținut că se afla la prima analiză a comportamentului, acesta fiind caracterizat de comisia de liberare condiționată cu un comportament corespunzător pe perioada executării pedepsei fiind recompensat de 12 ori și sancționat disciplinar de 2 ori, în domeniul educațional participând la 4 programe educaționale, cât și la activități de scurtă durată (concursuri tematice, dezbateri, teatru, consiliere educațională și activități moral religioase), psihologul unității opinând că pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament preponderent pozitiv, neprezentând dificultăți pe domeniul asistenței psihologice specifice sau generale, a participat la programul de autocunoaștere și dezvoltare personală, nu a reclamat și nu au fost sesizate dificultăți de adaptare sau de relaționare, la momentul evaluării fiind stabil emoțional, cooperant, neavând afectate funcțiile amnezice și perceptive.

În domeniul social s-a constatat că a fost selecționat să participe la 2 programe (Program de menținere/dezvoltare a relațiilor cu mediul suport și Program de pregătire pentru liberare) și a participat la stagii de practică, acesta nedesfășurând activități lucrative din motive neimputabile”, este doar un pasaj din dosarul celebrului interlop.