Ultima ediție din preselecțiile „Românii au talent” a avut loc vineri seară, la ProTV, iar jurații Florin Călinescu, Mihaela Rădulescu, Andi Moisescu și Andra au avut parte de o seară pe cinste.
Cei care au dat dovadă de curaj şi de originalitate au fost cei care au trecut trece în etapa următoare, unde se vor lupta pentru a obţine voturile telespectatorilor.
Însă, apariția unei membre a Lotul Național de Scrimă, l-a impresionat foarte tare pe Florin Călinescu.E şi-a prezentat pasiunea pentru care depune atât de mult efort, ore întregi de antrenament zilnic, în faţa membrilor juriului, iar acestia au fost impersionaţi de dexteritatea tinerei, dar şi de perseverenţa de care a dat dovadă, scrie Click.ro.
„Dacă ai o pasiune, ea nu trebuie neapărat să se transforme într-o meserie. Pur și simplu poate rămâne la nivel de pasiune. Eu, de exemplu, am damblaua să bat tobele, dar niciodată nu o să fac din asta o meserie”, au fost cuvintele lui Andi, în timp ce Florin Călinescu nu s-a sfiit să recunoscă „Iie îmi place să bat câmpii şi am făcut o meserie din asta”. Toţi colegii de pupitru au râs, iar adolescenta a trecut mai departe, în etapa următore.