Sechestru asigurator pe două imobile ale lui Florin Popescu

Casa din Dâmbovița a deputatului dar și cea a părinților săi intră sub jurisdicția măsurii procurorilor DNA.

Procurorii DNA au instituit sechestrul asigurător pe casa deputatului Florin Popescu, dar și pe cea a părinților săi. Acesta a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoștință că procurorii au dispus și notificarea ipotecară, până la concurența sumei de 485.500 de lei, pe cele două imobile ale sale din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița. Florin Popescu a fost citat să se prezinte la sediul DNA în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

La ieșirea de la DNA, Popescu a mai spus că urmează să dea o declaraţie în acest caz, arătând că este la dispoziţia anchetatorilor şi că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat. „Mi-au pus sechestru pe casa în care locuiesc și pe care am construit-o în timpul căsătoriei și pe apartamentul în care stau părinții mei. Am încredere in instituțiile statului. Și in justiție, și în Parlament, și în Curtea Supremă. Sunt convins că își vor face datoria”, a mai spus deputatul.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit ca raportul Comisiei juridice privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu să fie discutat în plen marţea sau miercurea viitoare, iar votul să fie pe 7 mai.