Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, spune că premierul Emil Boc are o înţelegere limitată pentru perioada de criză prin care trece România. El consideră că TVA-ul nu mai poate reveni la nivelul de 19% în următorii trei ani, indiferent de partidul sau alianţa care va veni la conducerea ţării.
"Din câte ştiu eu, preşedintele Traian Băsescu m-a susţinut pentru a rămâne în Guvern. Ceea ce nu a funcţionat a fost relaţia mea cu primul-ministru", spune Vlădescu în emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV.
Sebastian Vlădescu a spus că a avut divergenţe cu premierul Emil Boc la numeroase capitole, printre care "necesitatea ajustării cheltuielilor" şi "lărgirea bazei de impozitare". "În ceea ce priveşte capacitatea lui Emil Boc de a înţelege complexitatea economiei româneşti, dificultăţile ei, într-un an de criză cred că există o limită care e generată de pregătirea domniei sale, de faptul că a fost nevoit să preia economia romanească într-un moment de criză. Vorbesc despre o înţelegere limitată într-o perioadă extrem de dificilă", a explicat Vlădescu cauza acestor neînţelegeri.
Creştere economică de cel mult 1% în 2011
În opinia fostului ministru de finanțe, un sistem de cote progresive de impozitare ar putea acoperi o parte dintre efectele majorării TVA de la 19% la 24%, însă din 2011 această măsură nu se va aplica, pentru că „discuţia este exclusă politic”.
Totodată, el consideră că o reducere a cotei unice de impozitare de la nivelul actual de 16% nu ar putea susţine stabilitatea sistemului fiscal.
De asemenea, Vlădescu a adăugat că indiferent cine va guverna România, TVA nu va putea reveni la nivelul de 19%, în următorii doi-trei ani. „Părerea mea este că nu va reveni la 19%, cel puțin într-un nivel de așteptare rezonabil. Nu pot face prognoze pe 5-10 ani”, a afirmat Vlădescu.
El adaugă că România poate înregistra o creştere economică de maximum 1% în 2011, „nesemnificativ pentru ce are nevoie România în acest moment”. Estimarea sa este, așadar, inferioară celei făcute ultima dată de FMI, care prognoza pentru 2011 un avans economic de 1,5%-2%.
Fostul ministru a mai precizat că evaziunea fiscală în domeniul țigărilor a scăzut cu o treime, de la 35-36% din piață la 24%, în luna iulie a acestui an. „Cea mai importantă măsură a fost scrierea şi implementarea OUG 54/2010. Unul dintre regretele mele este că nu am putut veni cu cifre și pe piața produselor petroliere și cea a legumelor și fructelor”, a afirmat Vlădescu.
El consideră că în prezent nu există un program obiectiv de relansare a economiei, iar România nu poate creşte fără aportul fluxurilor externe şi a investiţiilor străine, dar acest proces necesită recâştigarea încrederii investitorilor, un proces dificil.
Totodată, Sebastian Vlădescu atrage atenţia că pentru a nu avea nici majorări de taxe şi nici ajustări în sectorul bugetar sau cel al cheltuielilor sociale este necesară menţinerea ajustărilor deja efectuate, limitarea cheltuielilor salariale la 39 de miliarde de lei şi îngheţarea pensiilor, inclusiv anul viitor, la nivelul anului 2010. De asemenea, esențial este să nu aibă loc evenimente grave în economia globală, precum o criză a datoriilor publice.
Intervenţii pentru funcţii şi bani
Întrebat dacă s-a confruntat cu presiuni din partea partidelor la guvernare pentru a da bani sau funcţii, Vlădescu a spus că „tipul acesta de intervenţii există” şi „nu sunt de astăzi”: „Ca să dau bani, (nu s-au făcut presiuni – n.r.) aproape deloc sau, vizavi de mandatul anterior, aproape deloc, pentru că tipul acesta de ... dumneavoastră le spuneţi presiuni, haideţi să spunem intervenţii ... există, nu sunt de astăzi, au existat şi în mandatul precedent, existau şi în anul 2000”. Și în ceea ce privește intervenţiile referitoare la funcţii, el a spus că „nu e diferit”. Vlădescu a spus că autorităţile ştiau din ianuarie de necesitatea introducerii unor măsuri dure de austeritate, dar anunţul a fost amânat până în luna mai întrucât o astfel de decizie este extrem de greu de asumat politic
La 2 septembrie, şase dintre miniştrii Guvernului Boc au fost înlocuiţi din funcţie. Unii au dorit să fie schimbaţi, cum este cazul lui Adriean Videanu, alţii au fost puşi pe lista remaniabililor de premierul Emil Boc.
De la începutul lunii, Ioan Botiş (Muncă), Valerian Vreme (Comunicaţii), Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe), Valeriu Tabără (Agricultură), Ion Ariton (Economie) şi Anca Boagiu (Transporturi) au preluat portofoliile de la Mihai Şeitan, Gabriel Sandu, Sebastian Vlădescu, Mihail Dumitru, Adriean Videanu, respectiv Radu Berceanu.