Sebastian Lăzăroiu pleacă de la Cotroceni

Sebastian Lăzăroiu nu va mai fi consilier prezidențial. El a fost eliberat din funcție printr-o decizie luată cu acordul părților.

Președintele Traian Băsescu i-a semnat astăzi decretul de eliberare din funcție , raporturile de muncă ale lui Lăzăroiu cu Administrația Prezidențială urmând să înceteze, cu acordul părților, începând cu data de 1 mai, se arată într-un comunicat al președinției.  Lăzăroiu a ocupat funcția de consilier prezidențial pe probleme de analiză politică începând cu 2007. De ce s-a despărțit Lăzăroiu de Cotroceni Lăzăroiu a plecat de la Cotroceni după un lung șir de declarații mai mult sau mai puțin controversate, declarații care au produs confuzie între punctele sale de vedere și poziția președintelui României. Mai precis, declarațiile lui Lăzăroiu ajunseseră să fie percepute drept punctele de vedere ale președintelui, fapt ce produs iritare. De altfel aceasta a fost și explicația dată de Lăzăroiu. El a afirmat că vrea să se dedice analizei politice și nu vrea ca declarațiile sale să fie asociate președinției cu care, a precizat el a avut "o colaborare foarte bună". "Sunt conştient că există anumite constrângeri instituţionale fireşti în formularea publică a unor analize politice din poziţia de consilier prezidenţial. Nu vreau ca analizele politice pe care le fac să fie asociate instituţiei prezidenţiale", a afirmat Lăzăroiu într-o declarație pentru mediafax.ro. Băsescu: Comentariile lui Lăzăroiu sunt punctele sale de vedere, nu mesaje ale președinției Recent președintele Traian Băsescu a încercat să se delimiteze de comentariile făcute de consilierul său Sebastian Lăzăroiu. Șeful statului spunea că declarațiile acestuia reprezintă analizele sale politice, nu punctele de vedere ale președintelui României. "Punctele de vedere ale domnului Sebastian Lăzăroiu în ceea ce priveşte analiza politică sunt punctele dânsului de vedere. Ele nu reprezintă mesaje pe care eu le transmit PDL-ului. Da, sunt analizele dânsului şi are, de la mine, libertatea să se manifeste, pentru că nu poţi, când ai un consilier sociolog, să-i spui: "Da, dar tu vorbeşti numai cu mine". Că n-o să stea toată viaţa acolo şi, dacă este invitat, n-are decât să-şi dea cu părerea", afirma Traian Băsescu într-un interviu la TVR solicitat să comenteze anumite declaraţii ale consilierului prezidenţial. Ultimele comentarii făcute de Sebastian Lăzăroiu cu privire la UDMR care este un partid "tolerat" și care "va disparea" au produs foarte multă iritare în rândul liderilor maghiari, aliați la guvernare cu PDL. Marko Bela a interpretat afirmațiile consilierului prezidențial drept o amenințare.