Dinamo a fost învinsă, joi, de Athletic Bilbao, scor 0-3, și a fost eliminată din turul al 3-lea preliminar al Ligii Europa. Craiova a părăsit competiția după eșecul cu AC Milan, scor 0-2.
Dinamo a pierdut cu scorul de 0-3 partida disputată, joi, în deplasare, cu Atheltic Bilbao, în manșa a doua a turului al 3-lea preliminar al Ligii Europa. După 1-1, în tur, „câinii” au ratat calificarea în play-off și au părăsit cea de-a doua competiție europeană. Bascii n-au întâmpinat prea multe probleme, au punctat de două ori în prima repriză, prin Raul Garcia (24 și 29), iar în partea secundă, pe lista marcatorilor și-a trecut numele și Aritz Aduriz (86).
CS „U” Craiova n-a avut nicio șansă la Milano, acolo unde a cedat, onorabil. scor 0-2, în fața legendarei AC Milan, care câștigase în tur cu 1-0. Italienii au punctat prin Giacomo Bonaventura (9) și Patrick Cutrone (52).
Astra Girgiu a fost și ea eliminată, după ce a remizat în tur, scor 0-0, cu ucrainenii de la Oleksandria, și a fost învinsă, joi, cu 0-1, gol marcat de Andrei Zaporojan, în minutul 43, din penalty.